24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Victor Ponta începe să-și dea seama că rolul său nu este unul de panoplie, asemenea armelor de colecție, atâta timp cât încă mai are gloanțe de tras, încă mai are ținte de nimerit.
Respectând strategiile celor care s-au trezit în cele din urmă cu tot cu bagaje aruncați în stradă (chiar dacă, în cazul său, el este șutul pe care și l-a dat singur în fund), Victor Ponta apare în peisajul public din ce în ce mai vocal, acid, corosiv la adresa ”prietenului său de 15 ani”, omul care susține să s-a jertfit pe vremea în care Victor Ponta era șeful, iar el secundul. Condamnarea cu suspendare a luat-o tocmai pentru că a fost foarte atent la destinul PSD și mai ales al liderului de atunci, Victor Ponta. Trebuia să fie cineva care ar fi forțat realitatea întru binele social-democrației. Astăzi, când între cei doi poate fi identificată o bombă cu explozie întârziată, ce poate fi acționată cu ajutorul unei telecomenzi, trebuie să fii puțin atent pentru a sesiza pașii deja previzibili, atât dinspre Dragnea, cât și dinspre Ponta. Chiar dacă ne așteptăm ca aceștia să se întâlnească la mijloc, o privire mai atentă și spațială ne poate arăta că fiecare dintre cei doi prieteni a luat-o într-o direcție opusă celuilalt astfel încât, întâlnirea devine doar în iluzia pe care ți-o poate garanta realitatea a două dimensiuni, atâta timp cât în spațiu întâmplare are o cu totul altă desfășurare.
Nu știu dacă ceea ce se spune despre Victor Ponta să fie și adevărat: divizarea PSD, slăbirea forței majorității, schimbarea geometriei scenei politice actuale în defavoarea proiectului PSD-ALDE, chiar dacă, pe fond, Victor Ponta nu părăsește tranșeele luptei împotriva conceptului iohannian de a conduce România. De fapt, fostul prim ministru și fostul președinte al PSD, începe să spună și ceea ce nu dorea să se audă și anume să divulge din realitățile din spatele ușilor închise, fie cele ale vilei K2, fie cele ale cabinetului său din Palatul Victoria sau din cabinetul președinților de la Cotroceni, vizualizând fragmente de imagine cu ajutorul cărora să poată fi recompus marele tablou a modului în care a funcționat România cel puțin în ultimii 13 ani. Acest puzzle se pare că devine din ce în ce mai complet, din ce în ce mai vizibil, aducând totodată răspunsurile la întrebările care au întors o țară pe dos, demonstrându-i cât de proști sunt românii care continuă să creadă în zâmbetul mieros al conducătorilor atât de încrezători și convingători în destinul de aur al României. De fapt, prăbușirile spectaculoase ale alternatelor la guvernare (în imediata lor intrare în prerogativele puterii, câștigate prin vot majoritar) ne pune în situația delicată de a nu mai avea încredere în instituția votului, găsind-o a fi otrăvitoare, toxică, înșelătoare. Victor Ponta începe sau continuă a sădi această neîncredere, de această dată forțând chiar imaginea celui care este decis să ne spună adevărul. Fără nici o certitudine, fără nici o garanție adevărul lui Victor Ponta, oricât de tentant ar fi el, nu mai poate fi crezut la nivelul de axiomă, el trebuie deja demonstrat, probat, verificat, prin surse credibile și alternative. Repet, nu ne mai permitem să fim orbi, fără însă a ignora cele spuse de fostul premier, avem nevoie de a cerceta, chiar dacă, de această dată, vom ignora preceptul biblic ”crede și nu cerceta”. Avem nevoie de cercetare, atâta timp cât ceea ce ne-a spus și încă ne mai spune fostul lider PSD, ceea ce ne-a spus deja președintele României din 2004-1014, Traian Băsescu, ne construiește imaginea unei țări în care s-a falsat grosolan valorile democrației, producându-ne cea mai mare pierdere de substanță din zona demnității, a credibilității noastre ca stat de drept, semnatarul mai multor convenții internaționale care ne obligă, chiar dacă nu vrem, să funcționăm în regimul politic al democraţiei autentice și funcționale. Deocamdată ies la iveală fracturi de imixtiuni dictatoriale ale unora care au dus decizia în spatele unor perdele mascate de hologramele cu peisajul natural al frumuseților patriei.
ADI CRISTI
