Au fost desemnate laureatele ediţiei din acest an a Galei „Modele Feminine”

Bianca Maria Năstase –  mamă, prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu – sănătate, prof. Liliana Romaniuc – educație, prof. univ. dr. Atena Simionescu – artă/cultură, Mirabela Miron – antreprenoriat, Maria Stănescu – forță spirituală, Florina Vîrnă – implicare socială, Maria Florea – jurnalism, prof. Miruna Bostan – seniorat, dr. conf. Camelia Bogdănici – premiul pentru întreaga activitate, sunt laureatele celei de-a V-a ediţii a Galei „Modele Feminine”, eveniment desfăşurat joi seara la Palatul Culturii din Iaşi. „Visul meu, de care mă apropii în fiecare an tot mai mult, este acela de a crea o comunitate a femeilor implicate în viața socială, a femeilor care sunt conștiente că a Dărui este infinit mai important decât a Primi” – cu aceaste cuvinte a încheiat Cristina Nichita, iniţiatoarea Galei „Modele Feminine”, seara memorabilă în cadrul căreia au urcat pe scenă cele zece doamne care s-au alăturat astfel Clubului Modelelor Feminine. „Am fost 43. Acum suntem 53. Vom fi din ce în ce mai multe, fără să renunțăm la strictele noastre criterii de selecție”, a spus Cristina Nichita, iniţiatoarea acestui proiect. Alături de cele zece doamne premiate, în cadrul galei au mai primit premii speciale Ligia  Delia Cosoi, Anca Apetroaie și Ana Crudu, în timp ce Lăcrămioara Stratulat este noua „Ambasadoare a Cetății”, activitatea sa culturală, intelectuală, de o etică profesională și socială ireproșabilă, fiind cea mai bună recomandare pentru femeia ieșeancă a începutului mileniului III. (E.M.)