Bogdan Hossu: Înainte de o nouă lege a salarizării, Guvernul trebuie să aplice actualele reglementări

 

Liderul Confederației Naționale Sindicale (CNS) „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, consideră că înainte de a redacta o nouă lege a salarizării unitare în sistemul bugetar, Guvernul trebuie să aplice reglementările actuale, legate de valoarea maximală a salariului pentru o funcție și de noua definiție a salariului minim garantat în plată, în caz contrar putându-se ajunge la o serie de procese care vor „sufoca” actul de justiție.

„Majoritatea manifestațiilor care sunt în această perioadă sunt legate, de fapt, de lipsa de disponibilitate a actualului guvern de a rezolva două probleme, care au apărut în baza unor acte normative. Una este legată de problematica deciziei Curții Constituționale din decembrie 2016, 794, care prevedere că (…) trebuie ca, pentru fiecare funcție, să se dea valoarea maximală la nivelul țării și nu la nivelul ordonatorului de credit, pentru funcția respectivă”, a declarat vineri, într-o conferiță de presă, la Zalău, Bogdan Hossu.

Acesta a adăugat că al doilea element este legat noua definiție a salariului minim garantat în plată, dată de hotărârea de Guvern nr. 1, din 2017, care spune că acesta este salariul de bază, fără sporuri și fără alte adaosuri.

Președintele CNS „Cartel Alfa” a precizat că Guvernul a aplicat această prevedere pentru învățământ și sănătate, dar nu și pentru alte categorii de personal. El a dat în acest sens exemplul polițiștilor, care au acțiuni de protest tocmai în aceste zile.

„Noi am cerut, legat de acest subiect, ca Guvernul, înainte de a construi noua lege, să aplice aceste două măsuri, pentru că dacă nu le vor aplica, efectul va fi o serie de procese care vor sufoca actul de justiție, pentru că vor fi nenumărate procese de revendicare, ori de unul, ori de altul, din drepturile respective și că, chiar dacă nu va câștiga, dar va câștiga unul cel puțin pentru fiecare subiect, acel câștigător va perturba construcția legii, pentru că va crea alte discriminări în sistemul care se dorește piramidal, după grilele respective”, a conchis Bogdan Hossu.