Vicepreședintele american Mike Pence: Alianța SUA-Japonia, ‘piatra unghiulară’ pentru pace în Asia de Nord-Est

 

Vicepreședintele american Mike Pence a reiterat marți, la Tokyo, importanța unei alianțe militare între Japonia și SUA pentru pace și securitate în fața amenințării nucleare nord-coreene, informează AFP.

‘Alianța dintre SUA și Japonia este piatra unghiulară pentru pace și securitate în Asia de Nord-Est’, a declarat Pence în timpul unei întrevederi cu premierul nipon Shinzo Abe, la sosirea sa la Tokyo.

La rândul său, premierul nipon a îndemnat la o soluție ‘pașnică’ pentru criza nord-coreeană. ‘Este foarte important să întreprindem eforturi diplomatice și să căutăm o soluție pașnică. În același timp, dialogul de dragul dialogului nu are nicio valoare și este necesar să se facă presiuni’, a adăugat Abe.

Regimul comunist de la Phenian este supus mai multor rânduri de sancțiuni din cauza programelor sale nuclear și balistic, interzise de Națiunile Unite. Phenianul dorește să dezvolte o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să lovească nuclear continentul american.

Coreea de Nord a efectuat în 2016 mai multe tiruri de rachete, precum și două teste nucleare, amintește AFP.

Vicepreședintele american Mike Pence, care s-a aflat luni într-o vizită în Coreea de Sud, a declarat că SUA nu exclud nicio opțiune în problema nord-coreeană și că ‘epoca răbdării strategice a trecut’.

În contextul noilor tensiuni din peninsula coreeană, președintele SUA, Donald Trump, a avertizat că nu va permite Coreii de Nord să dezvolte o rachetă balistică care ar putea fi capabilă să lovească teritoriul SUA și a ordonat deplasarea în apropierea peninsulei coreene a unei flotile militare din care face parte și portavionul Carl Vinson.