Cartea șoaptelor, de Varujan Vosganian, tradusă în limba croată

Editura Sandorf din Zagreb anunță apariția versiunii în limba croată a romanului Cartea șoaptelor, de Varujan Vosganian, traducere de Ana Brnardić Oproiu și Adrian Oproiu. Romanul apare în cadrul programului EU Translation Programme.

Romanul Cartea șoaptelor (Polirom, 2009, 2012, 2017), de Varujan Vosganian, a primit în octombrie 2016 toate premiile decernate în cadrul Galei Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS: Marele Premiu ANGELUS, Premiul Cititorilor „Natalia Gorbanevskaia” și Premiul pentru Cea Mai Bună Traducere.  Romanul a apărut în limba polonă în traducerea Joannei Kornaś-Warwas, la editura Książkowe Klimaty.

Cartea şoaptelor, unul dintre cele mai apreciate volume semnate de Varujan Vosganian, a obţinut Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu”, oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.

Cartea şoaptelor a mai apărut în limbile: neerlandeză (Pegasus), germană (Paul Zsolnay, Büchergilde – ediţie bibliofilă), spaniolă (Pre-Textos), italiană (Keller Editore), armeană (Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia, Antares), bulgară (Avangard Print), franceză (Editions de Syrtes), ebraică (Hakibbutz Hameuchad), cehă (Havran), suedeză (2244), portugheză (ediţie digitală), maghiară (Orpheusz), persană (Ketabe Miamak). Noi traduceri ale romanului vor apărea în limbile engleză (Yale University Press), norvegiană (Editura Bokvennen) și sîrbă (Laguna), precum şi o nouă versiune în armeană (Editura Sfîntului Scaun de la Ecimiadzin).

Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005) şi Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015) şi volumele de proză Statuia comandorului (nuvele, Editura Ararat, 1994), Cartea şoaptelor (roman, Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele, Editura Polirom, 2013). Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la importante premii în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.