Controlorii de trafic aerian intră săptămâna viitoare în grevă generală

Controlorii de trafic aerian vor declanșa grevă generală la data de 30 mai, pe termen nelimitat, începând cu ora 9, potrivit Mediafax. Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) a transmis o notificare în acest sens, în care sunt semnalate mai multe disfuncționalități în derularea activităților de control al traficului aerian, precum și „dispariţia unor aparate de zbor de pe radare”, dar și faptul că negocierile cu conducerea ROMATSA au eșuat. Citește și: Cum arată notele SIPA: Fostul procuror Alexandru Lele a prezentat, în direct, mai multe documente (VIDEO) „Pe timpul grevei, va fi asigurată mai mult de o treime din activitatea normală a ROMATSA”, precizează sindicatul, în notificarea transmisă.