Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, reţinut pentru 72 de ore. Edilul este suspectat de trafic de influenţă

Dorin Chirtoacă a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de trafic de influență, în dosarul ”parcărilor cu plată”, informează Unimedia.info.  ”În urma audierilor efectuate de procurori şi administrării materialului probator s-a constat că edilul i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor ce urmau să implementeze proiectul parcărilor în municipiul Chişinău, să semneze  contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH fără avizul Consiliului municipal. Asta chiar dacă art. 30 din Legea nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public-privat stabileşte expres că, după desemnarea câştigătorului, se negociază clauzele contractuale şi, doar după aceasta, proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului Municipal Chişinău. Totodată, contrar legislaţiei în vigoare şi urmărind un scop infracţional, primarul municipiului Chişinău a avizat pozitiv certificatele de urbanism pentru proiectarea lucrărilor, în conformitate cu contractul de parteneriat public-privat dintre Primăria municipiului Chişinău şi nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH. La rândul său, această companie ar fi devenit câştigătoare în urma unor acţiuni concertate dintre responsabili din Primăria capitalei, agenţi economici şi omul de afaceri care gestiona din umbră EME PARKLEITSYSTEM GmbH”, arată sursa citată.  Nouă persoane au fost reținute joi în urma perchezițiilor care au avut loc la Primăria din Chișinău, potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție.