Violonista Ioana Cristina Goicea a obținut premiul I la o prestigioasă competiție internațională

Violonista română Ioana Cristina Goicea, în vârstă de 24 de ani, a câștigat vineri premiul I la ediția din 2017 a unui prestigios concurs internațional – Michael Hill International Violin Competition -, organizat în orașul Auckland din Noua Zeelandă, informează theviolinchannel.com.

 

Absolventă a Universității de Muzică din Leipzig, Ioana Cristina Goicea a absolvit în 2017 și Universitatea de Muzică din Hanovra la clasa profesorului Krzysztof Wegrzyn. Ea a câștigat în anii trecuți o serie de premii importante la câteva concursuri de vioară prestigioase — International Fritz Kreisler Competition, Johannes Brahms Competition și International Violin Competition „Andrea Postacchini”.

Pentru victoria repurtată în Noua Zeelandă, Ioana Cristina Goicea va fi recompensată cu un cec în valoare de 40.000 de dolari neozeelandezi (31.000 de dolari americani), va semna un contract cu casa de discuri Atoll, va susține un turneu de concerte în Noua Zeelandă și Australia. De asemenea, pentru concertele viitoare, violonista din România va beneficia de o serie de creații vestimentare realizate pe comandă și va intra într-un program personalizat de dezvoltare a carierei sale profesionale.

„În urmă cu 19 ani a apărut ideea organizării acestei competiții și, încă de la debut, concursul nu a eșuat niciodată în standardele sale și în abilitatea sa de a îi impune pe violoniști pe scena internațională”, a declarat fondatorul concursului, Sir Michael Hill.

„Câștigătoarea din această seară a concurat și în urmă cu patru ani și a declarat atunci că nu va reveni decât atunci când va fi capabilă să câștige… a lucrat foarte mult, iar stilul ei interpretativ s-a maturizat — a dovedit ceea ce angajamentul, perseverența și tenacitatea pot să facă”, a adăugat el.

Luke Hsu, un violonist de 26 de ani din Statele Unite, s-a clasat pe locul al doilea, iar podiumul a fost completat de Benjamin Baker din Noua Zeelandă, un muzician în vârstă tot de 26 de ani.

Locurile al patrulea, al cincilea și al șaselea au fost ocupate de Olga Stroubkova, o tânără de 23 de ani din Republica Cehă, Sumina Studer din Elveția, în vârstă de 20 de ani, respectiv Kunwha Lee din Coreea de Sud, în vârstă de 24 de ani.

Juriul ediției din 2017 a fost alcătuit din Pamela Frank (Statele Unite), Ilia Gringolts (Rusia), Dong-Suk Kang (Coreea de Sud), Vesa-Matti Leppanen (Finlanda), Silvia Marcovici (România), Dene Olding (Austria), Krzysztof Wegrzyn (Polonia) și Robin Congreve (Noua Zeelandă).