Parchetul General a deschis un dosar penal ca urmare a sesizării DNA în cazul înregistrărilor cu Kovesi

Parchetul General a anunțat luni că a deschis un dosar penal în urma sesizării DNA cu privire la înregistrările cu procurorul șef Laura Codruța Kovesi apărute în presă.

„Ca urmare a sesizării transmise de către Direcția Națională Anticorupție, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a înregistrat o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii prev. de art.68 alin.2 din Codul penal, respectiv inducerea în eroare a organelor judiciare, constând în producerea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Luni, DNA a anunțat că în cazul înregistrărilor cu Laura Codruța Kovesi apărute în presă a fost sesizat procurorul general, pentru a aprecia asupra necesității sesizării din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

„Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că înregistrările ce conțin un amestec de fragmente reale cu sintagme obținute prin colaționare riscă să conducă la acreditarea unei idei false și anume că procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție ar da ordine ca procurorii să investigheze anumite persoane sau să direcționeze ancheta într-un anumit sens”, se precizează într-un comunicat al DNA.

De asemenea, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu sub aspectul infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

„Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că la ședințele cu procurorii din secțiile operative se discută aspecte ce țin de managementul intern al acestei unități de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicității”, se menționează în comunicat.

DNA arată că o parte a acestor înregistrări par a fi făcute în contextul organizării a două ședințe de analiză, ambele la data de 30 martie 2017, la care au participat, în mod separat, procurorii din cadrul a două secții operative din cadrul Structurii Centrale: Secția de combatere a corupției și Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

„Potrivit celor două procese verbale întocmite, în cadrul acelor ședințe, la care, alături de Laura Codruța Kovesi au participat și cei doi adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție, s-a discutat despre ‘operativitatea soluționării cauzelor, ritmicitatea în administrarea probelor, respectarea cu strictețe a normelor de procedură penală’. Totodată, Laura Codruța Kovesi a cerut procurorilor cu funcții de conducere monitorizarea cauzelor mai vechi și verificarea cu regularitate a ritmicității în efectuarea urmăririi penale”, precizează DNA.

Potrivit DNA, aceste aspecte țin de exercitarea firească și responsabilă de către procurorul șef a atribuțiilor sale manageriale prevăzute de Regulamentul de Ordine Interioară al DNA.

„Printre problemele identificate în soluționarea cu întârziere a unor cauze au fost: efectuarea unor expertize și constatări de specialitate, un volum ridicat de acte de urmărire penală necesare, lipsa unor răspunsuri la cereri de asistență judiciară internațională, sustragerea unor persoane de la urmărire penală și efectuarea formalităților pentru trimiterea în judecată în lipsă, încărcătura mare de dosare pe procuror. La una din cele două secții s-a constatat că sunt în lucru 42 de cauze mai vechi de 4 ani de la înregistrare, 30 de cauze mai vechi de 5 ani de la înregistrare, 22 de cauze mai vechi de 6 ani de la înregistrare, 8 cauze mai vechi de 7 ani de la înregistrare și 2 cauze mai vechi de 8 ani de la înregistrare”, se mai arată în comunicat.

Conform sursei citate, față de această situație, la data de 31 martie 2017, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a emis un ordin prin care a dispus un control al activității desfășurate de către Secția de combatere a corupției și de către Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru a stabili motivele nesoluționării dosarelor mai vechi de 4 ani de la înregistrare, în această perioadă de timp controlul fiind efectuat de cei doi procurori șefi adjuncți al DNA, respectiv Marius Iacob și Nistor Călin, în perioada 28 aprilie—12 mai 2017.

Laura Codruța Kovesi susține, în același comunicat, că înregistrările respective nu sunt autentice, ele conțin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere, menite a altera conținutul real al afirmațiilor enunțate de procurorul șef al DNA în diverse împrejurări, cum ar fi ședințe publice ori ședințe de lucru cu procurorii secțiilor operative.

„Între fragmentele care se aud pe înregistrări au fost intercalate o serie de sintagme care nu aparțin procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, dar și anumite expresii licențioase pe care nu le-a folosit și nu le folosește”, se arată în comunicat.

DNA enumeră fragmentele care ar fi vădit nereale:

*”Uncheșelu, știți ce-mi doresc: să ‘decapați’ instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea”.

*”Dar altceva mă îngrijorează, că la ăștia cu dosarele vechi, fiecare știți ce aveți. Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm!” .

*”Eu după decizia Curții Constituționale mi-aș fi dorit să ieșim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc că totuși presăm. Sau, mă rog… ceva dosare importante”.

*”Iar colegii au dovedit că s-au depus documente în procesul legislativ și Curtea a venit și… aoleu, mânca-ți-aș gura… Pățesc că (…) de la Constanța…”.

Tot luni, Direcția Națională Anticorupție a sesizat în acest caz și Inspecția Judiciară.