Incendiu la Balotești: Focul s-a extins; este afectată de flăcări o suprafață de 7.000 de metri pătrați

Incendiul izbucnit marți după-amiază la Balotești s-a extins și la un alt depozit, în care se află materiale plastice, lemnoase și recipienți aflați sub presiune, iar flăcările depășesc partea superioară a acoperișului cu peste 10 metri, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București-Ilfov.

„Dispozitivul de stingere a fost suplimentat la 10 mașini de stingere și o autoscară, este realizat perimetral cu luarea măsurilor de siguranță pentru pompieri. La fața locului a fost chemată și o autospecială care să verifice nivelul de toxicitate din zonă, fiind degajări intense de fum”, a precizat Daniel Vasile, menționând că a fost afectată de incendiu o suprafață de 7.000 de metri pătrați.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov, locuințele se află la circa 400 — 500 de metri de focar, iar propagarea fumului fiind pe verticală nu implică pericol iminent pentru locatarii din zonă.

În ceea ce privește evoluția incendiului, una dintre halele depozitelor este prăbușită în totalitate și sunt explozii succesive ale unor recipienți aflați sub presiune.

Daniel Vasile a spus că a fost o persoană surprinsă în interior și a fost evacuată de pompieri.

Oficialul ISU București-Ilfov a precizat că au fost identificate și surse de apă în zona adiacentă.