Egipt: Un tribunal confirmă 20 de sentințe capitale pentru omorârea a 13 polițiști în timpul violențelor din 2013

Un tribunal egiptean a confirmat duminică pedepsele cu moartea pronunțate împotriva a 20 de persoane condamnate pentru omorârea a 13 polițiști în timpul violențelor care au urmat destituirii fostului președinte islamist Mohamed Morsi în 2013, transmit AFP, DPA și Reuters.

La 14 august, forțele de securitate au reprimat la Cairo două manifestații de amploare ale susținătorilor lui Morsi, omorând peste 700 de persoane.

Câteva ore mai târziu, o mulțime furioasă a atacat un comisariat din Kerdasa, cunoscut fief islamist de lângă Cairo. Treisprezece polițiști au fost uciși.

Tribunalul a confirmat duminică pedepsele cu moartea împotriva celor 20 de inculpați după ce a primit avizul favorabil, dar neconstrângător, al marelui muftiu al Egiptului, așa cum prevede legislația, au precizat responsabili ai Curții.

În plus, 80 de inculpați au primit închisoare pe viață — adică 25 de ani de detenție—, 34 au fost condamnați la câte 15 ani de detenție, iar alți 21 au fost achitați, au indicat sursele citate. Un minor a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Condamnații mai au încă posibilitatea de a contesta verdictele în casație.

În februarie 2015, un tribunal de primă instanță pronunțase 183 de pedepse capitale împotriva unor persoane inculpate pentru aceste omoruri.

Un an mai târziu, Curtea de Casație a anulat sentința, ordonând un nou proces.

În ultimele luni, Curtea de Casație a anulat sute de pedepse capitale, printre care cele pronunțate împotriva lui Morsi și a liderilor Fraților Musulmani.