Două cărți noi inspirate din universul „Harry Potter” vor fi publicate în octombrie

Două cărți noi inspirate din universul „Harry Potter” vor fi publicate în luna octombrie, în conjuncție cu un eveniment ce va fi organizat de British Library la Londra, pentru a marca a 20-a aniversare a acestei serii literare celebre, informează Reuters.

O expoziție organizată de British Library, intitulată „A History of Magic”, în care vor fi prezentate cele două volume noi, va fi vernisată la Londra în octombrie 2017 și va rămâne deschisă până în februarie 2018, au anunțat marți reprezentanții editurii britanice Bloomsbury.

Cititorii care vor lectura volumul „Harry Potter: A History of Magic — The Book of the Exhibition” vor putea să exploreze programa Școlii de Magie Hogwarts, unde a studiat personajul Harry Potter, ce va include materii de studiu obișnuite alături de materii insolite, precum „Botanică”, „Astronomie” dar și „Îngrijirea Creaturilor Magice”.

Alte subiecte misterioase, precum unicornii, alchimia și vrăjile antice vor putea fi explorate de cititori în volumul „Harry Potter — A Journey Through A History of Magic”.

Ambele volume, editate de British Library, vor include schițe și pagini extrase din manuscrisele scriitoarei J.K. Rowling ce nu au mai fost niciodată prezentate în public, ilustrații realizate de Jim Kay și artefacte provenind din arhivele celebrei biblioteci britanice.

Pe 26 iunie s-au împlinit 20 de ani de la lansarea volumului „Harry Potter and the Philosopher’s Stone”, prima dintre cele șapte cărți din seria „Harry Potter”, care s-au vândut în 450 de milioane de copii pe plan mondial, au fost traduse în 29 de limbi și au stat la baza realizării unei francize cinematografice foarte profitabile, ce a generat încasări de 7 miliarde de dolari.