Marian Neacșu despre taxa de solidaritate: Eu opinez că mai degrabă nu va fi introdusă

Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a afirmat, luni, după ședința Biroului Permanent Național al formațiunii, că taxa de solidaritate nu va fi introdusă, dar a subliniat că aceasta este o opinie personală.

„S-a discutat săptămâna trecută în ședința de coaliție. Din câte știam, nu sunt finalizate toate măsurătorile pe care le-am cerut referitor la impactul pe care o astfel de taxă ar putea să îl aibă. Eu opinez că mai degrabă nu va fi introdusă”, a precizat el.

Argumentându-și punctul de vedere, el a adăugat că simulările nu au relevat un impact economic semnificativ.

„Am văzut câteva dintre simulările care au fost făcute și, după părerea mea, efectele economice ale măsurii respective sunt mult mai mici față de impactul pe care l-ar avea din punct de vedere al imaginii”, a spus el.