Tăriceanu despre indemnizația pentru creșterea copilului: E normal să existe o plafonare

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că membrii Guvernului au informat liderii coaliției că vor decide o anumită plafonare a indemnizațiilor pentru creșterea copilului, menționând că în prezent există posibilitatea ca aceste indemnizații să ajungă la „cifre complet ieșite din orice zonă rezonabilă”.

„Guvernul ne-a informat că dorește să plafoneze indemnizațiile pentru creșterea copilului pentru că, în momentul de față, se ia în calcul pentru calculul indemnizației salariul plus alte venituri. Alte venituri însemnând orice venit și, în acest fel, există posibilitatea unor indemnizații de creștere a copilului cu niște cifre care sunt complet ieșite din orice zonă rezonabilă și ne-au informat că au analizat comparativ care sunt valorile indemnizației de creștere a copilului în diferite țări europene, începând cu Germania și terminând cu țările din zona noastră și vor face o analiză și vor decide o anumita plafonare, cum e și normal de fapt, pentru că nu putem sa avem 25.000 de euro indemnizație de creștere a copilului chiar dacă ne dorim acest lucru, trebuie să rămânem într-o zonă în care bugetul poate să susțină niște lucruri”, a afirmat Tăriceanu după ședința coaliției de guvernare.

Tăriceanu a explicat că nu pentru toate veniturile realizate care intră în calculul acestei indemnizații se plătesc și contribuții la stat. „Sunt și venituri pentru care nu se plătesc contribuții la stat. Adică, dacă eu realizez o tranzacție imobiliară. Este un venit pe care îl realizez și care intră în calculul indemnizației de creștere a copilului, ceea ce nu e normal’, a mai spus Tăriceanu.

La rândul său, președintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat că nu se are în vedere modificarea indemnizației, ci impunerea unui plafon.

„În ceea ce privește indemnizația pentru creșterea copilului, acum legea este clară: 85% din salariu sau venit. Nu cred că vor să modifice asta, vor doar să spună: nu mai mult de un plafon. A rămas că vor discuta să stabilească care este plafonul”, a mai spus Dragnea.