Restricții de circulație pe strada Nicolina

În noaptea de luni, 21 august, spre marţi, 22 august, între orele 22.00 și 6.00, echipele Conest SA vor efectua lucrări de remediere a deformațiilor apărute pe partea carosabilă a str. Nicolina. În timpul lucrărilor, pe tronsonul de drum menționat va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, anunţă Primăria, într-un comunicat. Strada Nicolina a fost modernizată prin intermediul unuia dintre cele mai ample proiecte europene derulate de Primăria Municipiului Iași, de modernizare a Axei Sud a orașului, între Podu Roș și CUG. Lucrările s-au desfășurat între 2013 și 2016 și au fost executate de asocierea companiilor Viarom Construct, Mari Vila, Vectra Service şi Conest. Valoarea totală a proiectului a fost de 87,6 milioane de lei, din care aproximativ 70 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile. (E.M.)