CMR: Actul medical trebuie să se poată desfășura în condiții optime, în interesul profesiei și al pacienților

Reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR) au atenționat, marți, făcând referire la situația prezentată în spațiul public de către doi medici neurochirurgi de la Spitalul Colentina, asupra faptului că actul medical trebuie să se poată desfășura în condiții optime, în interesul profesiei și al pacienților.

CMR afirmă, prin intermediul unui comunicat remis presei, că dorește să cunoască în amănunt opiniile celor implicați, medici din spital și conducerea spitalului, astfel încât activitatea medicală să nu fie afectată.

„Salutăm implicarea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, în subordinea căreia se află Spitalul Colentina”, afirmă CMR.

Luni, neurochirurgii Ionuț Gobej și Dorin Bică au anunțat că demisionează de la Spitalul Colentina, arătând că în ultimele opt luni secția de Neurochirurgie a refuzat 60 de pacienți din cauza lipsei de personal, de consumabile și medicamente și a programului operator restricționat.

Ulterior, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat conducerii ASSMB să îi prezinte, până vineri, un raport detaliat referitor la problemele de personal și dificultățile în derularea procedurilor de achiziții de materiale medicale cu care se confruntă unitatea medicală.

Totodată, potrivit unui comunicat al PMB transmis AGERPRES, Gabriela Firea a discutat, luni, cu cei doi medici neurochirurgi demisionari despre problemele pe care le reclamă și le-a cerut să își reconsidere decizia, asigurându-i de sprijinul său.

Primarul i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de șef de secție Neurochirurgie și le-a solicitat celor doi medici să îi facă o propunere pentru un director medical interimar al Spitalului Colentina.