AEP: Cetățeni cu drept de vot înregistrați – 18.877.178

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 11 septembrie 2017 este de 18.877.178, cu 213 mai mulți față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, în data de 16 august 2017, când erau înregistrați 18.876.965 de alegători români, informează un comunicat de presă al instituției.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia și a importului de date de la Direcția Generală de Pașapoarte.

AEP arată că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.269.152 au domiciliul sau reședința în țară, iar 608.026 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare.

Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară.

Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.