DNA cere în instanță condamnarea lui Sebastian Ghiță la o pedeapsă maximă pentru mituirea lui Bădescu

Un procuror de la DNA a cerut marți judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție condamnarea lui Sebastian Ghiță la o pedeapsă maximă cu închisoarea în dosarul în care fostul deputat este acuzat că l-a mituit pe fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu.

Procurorul a solicitat condamnarea lui Sebastian Ghiță pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. Cea mai gravă infracțiune este spălarea de bani, care are un maxim de 10 ani închisoare în Legea 656/2002.

Instanța va anunța pe 25 septembrie sentința în acest dosar.

De asemenea, procurorul a cerut o pedeapsă maximă și pentru Iulian Bădescu, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.

În plus, reprezentantul DNA a solicitat magistraților obligarea celor doi inculpați la plata în solidar a sumei de 1,5 milioane lei către Primăria Ploiești, dar și confiscarea sumelor de 1,1 milioane lei de la Ghiță și peste 900.000 lei de la Bădescu.

„Vă solicităm să dispuneți condamnarea celor doi inculpați. Legea penală favorabilă este cea veche. Vă rog să dispuneți condamnarea la pedeapsa închisorii, orientat spre maximul prevăzut de lege. Inculpatul Iulian Bădescu mai are o condamnare pentru fapte similare, este adevărat că nu este definitivă. Pentru Sebastian Ghiță situația este notorie cu privire la comportamentul acestuia. El s-a sustras cercetărilor și răspunderii penale. Vă solicităm să dispuneți obligarea în solidar a celor doi inculpați la plata sumei de 1,5 milioane lei către municipiul Ploiești, precum și confiscarea de la Iulian Bădescu a peste 900.000 lei și de la Sebastian Ghiță — 1,1 milioane lei, obiect al infracțiunii de spălare de bani. Solicităm menținerea sechestrului instituit în cursul urmăririi penale”, a spus procurorul în sala de judecată.

Președintele completului de judecată este Ana Maria Dascălu, cea care se va pensiona la sfârșitul lunii octombrie, acesta fiind și motivul pentru care dosarele lui Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu vor fi reluate de la zero, pentru ca magistratul care o va înlocui să asiste la reaudierea martorilor.

La termenul procesului din 20 iunie, Ana Maria Dascălu a anunțat că instanța va amâna procesul pentru luna septembrie, pentru a da posibilitatea lui Sebastian Ghiță să vină în țară și să-și spună ultimul cuvânt în sala de judecată.

Marți, Ana Maria Dascălu a spus că la dosarul din instanță nu există nicio dovadă privind situația lui Sebastian Ghiță, astfel încât s-a trecut la dezbateri pe fond.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, instigat de Sebastian Ghiță, a acordat ilegal clubului CSU Asesoft Ploiești — controlat de Ghiță — o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local în sumă de 1.500.000 lei. Finanțarea a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul ‘Promovarea sportului de performanță’, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploiești.

„Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați”, susține DNA.

Conform procurorilor, Sebastian Ghiță a disimulat, în perioada septembrie 2013 — ianuarie 2014, adevărata natură a provenienței imobilului, prin efectuarea unor plăți reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.

Ulterior, fostul primar al Ploieștiului a transferat această sumă de bani către o altă societate controlată de deputatul Sebastian Ghiță, justificându-se astfel plata contravalorii imobilului dat cu titlu de mită.

AGERPRES