Igor Dodon a relatat despre prevederile proiectelor de lege pe care le-a returnat Parlamentului și pe care insistă PDM

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a constatat că ieri, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a manipulat opinia publică în ceea ce privește proiectele de lege pe care șeful statului le-a întors Parlamentului spre reexaminare, a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Președintele a precizat că legile pe care nu le-a promulgat, iar Parlamentul vrea să le revoteze în regim de urgență, se referă la subiecte de importanță majoră pentru țară și la fiecare lege, pe care n-a promulgat-o au fost prezentate argumentele de rigoare.

”Astfel, am blocat legea care are ca scop lichidarea Academiei de Științe și care conduce, practic, la izolarea sistemului educațional național de cel internațional. În așa mod, riscăm, ca diplomele noastre să nu mai fie recunoscute. Mai mult ca atât, sunt absolut convins că scopul real al acestor inițiative este de a deposeda Academia de Științe de patrimoniul pe care îl deține: clădiri, terenuri și de a-l vinde. Pe de altă parte, sunt convins că odată cu dispariția Academiei de Științe va dispărea și știința din Republica Moldova”, a menționat Igor Dodon.

De asemenea, președintele țării a blocat modificările propuse de Parlament la Codul muncii care prevăd: reducerea termenului limită a concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului cu 2 ani (de la 6 ani – la 4 ani); acordarea dreptului angajatorului de a rezilia din proprie inițiativă contractul individual de muncă cu persoanele care au vârsta de pensionare; excluderea obligativității atribuirii contractului individual de muncă unui număr din registrul unității ș.a. Șeful statului a declarat că acest proiect de lege este îndreptat împotriva categoriilor social-vulnerabile ale societății, a mamelor cu mulți copii, a pensionarilor.

Șeful statului nu a promulgat Legea cu privire la energetică, prin care ANRE i se acordă dreptul de a-și elabora bugetul, care mai înainte era aprobat de Parlament, și a-și stabili de sine stătător salariile. Igor Dodon a spus în repetate rânduri și a înaintat și o inițiativă legislativă privind plafonarea salariilor și neadmiterea faptului ca salariile conducătorilor unei instituții de stat să depășească suma de 60 de mii de lei ș.a. ”Salariile în diferite instituții de stat, începând cu regulatorii și terminând cu întreprinderile și agențiile de stat nu trebuie să depășească substanțial salariile pedagogilor, medicilor și altor categorii de specialiști care sunt cu adevărat importanți pentru țară”, a reiterat șeful statului.

Cu referire la Legile cu privire la tichetele de masă, Igor Dodon a reiterat faptul că este conceptual de acord cu o astfel de abordare, dar ”după cum știm, lucrurile proaste se ascund în detalii. În spatele unei inițiative care s-ar părea nobilă la prima vedere, se ascunde o evaziune fiscală de proporții. Mai mult decât atât, deja există informații că pentru administrarea acestui proces este creată o companie afiliată guvernării”. Șeful statului a subliniat că avizul comisiei de profil în Parlament, la fel ca și avizele ministerelor, sunt negative.

Același lucru se referă și la alte legi pe care le-a returnat Parlamentului. Toate au la bază argumente solide de ce nu au fost acceptate.

Președintele Republicii Moldova a prezentat în anexe răspunsurile pe fiecare proiect de lege returnat în Parlament menționând că în mai multe sectoare, în special în cel ce ține de știință, legislația muncii și altele, situația se va înrăutăți drastic. ”Consecințele în cazul adoptării repetate a acestor legi, să și le asume guvernarea, președintele Parlamentului Candu și întreaga majoritate parlamentară”, a conchis Igor Dodon.