Starea de conștiență a unui pacient în stare vegetativă a fost îmbunătățită printr-o tehnică de stimulare nervoasă

O echipă de cercetători francezi a anunțat luni că a reușit, cu ajutorul unei tehnici de stimulare nervoasă, să îmbunătățească starea de conștiență a unui bărbat de 35 de ani aflat în stare vegetativă de mai mulți ani, informează AFP.

Descoperirea, anunțată în publicația academică americană ”Current Biology”, are la bază studiul pe un singur pacient, victima unui accident rutier acum 15 ani, dar în urma ameliorărilor constatate, cercetătorii au în plan extinderea studiului.

”Plasticitatea cerebrală și recuperarea funcțiilor cerebrale sunt posibile chiar și atunci când nu mai există speranță”, explică Angela Sirigu, cercetătoare la Institutul de științe cognitive ”Marc Jeannerod” din Lyon.

Tratamentul constă în utilizarea unui implant toracic pentru a trimite impulsuri electrice în nervul vag sau nervul pneumogastric care leagă creierul de celelalte organe vitale din corp.

Stimularea nervului vag a fost deja folosită în tratamentul persoanelor cu epilepsie și depresie.

După o lună de stimulare nervoasă, starea pacientului s-a ameliorat semnificativ în ceea ce privește atenția, mișcarea și activitatea cerebrală, potrivit cercetătorilor. A început să răspundă la comenzi simple cum ar fi să urmărească un obiect cu privirea sau să își rotească gâtul. De asemenea, a părut mai alert și capabil să rămână treaz în timp ce terapeutul îi citea dintr-o carte.

A reacționat la stimuli amenințători — deschizând ochii mari atunci când terapeutul își apropia prea mult fața de a lui — o reacție care nu mai fusese observată la acest pacient în ultimii ani.

Cu toate acestea, tratamentul nu a reușit să-l aducă la starea de conștiență inițială. Din punctul de vedere al cercetătorilor, pacientul a trecut de la starea vegetativă, la ”o stare de conștiență minimală” conform tomografiilor care au arătat o ameliorare în zonele creierului cu rol în mișcare, simțuri și starea de conștiență.

Concluzia este că ”starea de conștiența rămâne afectată sever, dar, spre deosebire de stare vegetativă, există semne comportamentale minimale, dar confirmate de îmbunătățire”, a explicat Tom Manly, expert în științe neurologice la Universitatea Cambridge.

”Ar putea fi o descoperire interesantă, dar rămân prudent în ceea ce privește rezultatele până când vor fi reluate pe mai mulți pacienți”.

AGERPRES