Merkel salută discursul lui Macron privind reforma UE, dar consideră că detaliile trebuie discutate

Cancelarul german Angela Merkel salută discursul președintelui francez Emmanuel Macron despre reforma Uniunii Europene, care a conținut „mult material” pentru dezbaterea necesară pe această temă, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt guvernamental german Steffen Seibert, transmite Reuters.

Oficialul german a subliniat că țara sa împărtășește punctul de vedere al președintelui francez în sensul că Uniunea Europeană are nevoie de reforme, adăugând însă că detaliile acestor reforme trebuie să fie dezbătute, menționează Reuters și AFP.

„Această discuție este necesară și sensibilă”, a mai spus purtătorul de cuvânt guvernamental german, care a amintit că subiectul va putea fi abordat la dineul informal al liderilor Uniunii care are loc joi la Tallinn (Estonia).

Șeful statului francez a propus în discursul său de marți înființarea unui post de ministru de finanțe al zonei euro, a unui buget autonom și a unui control parlamentar specific.

Steffen Seibert a menționat în conferința sa de presă de miercuri că, pentru Germania, principala întrebare care se pune când vine vorba de bani este pentru ce vor fi cheltuiți aceștia.

Germania are rezerve față de un eventual buget european care ar putea sub o formă sau alta să lase loc mutualizării datoriilor sau transferului de fonduri ale contribuabililor germani către alte țări, notează AFP.