Traducătoarea Gabriella Eftimie: E aproape imposibil să propui editurilor suedeze poeți români; mă simt foarte izolată

Poeta și traducătoarea română stabilită în Suedia Gabriella Eftimie afirmă că i-a fost foarte greu, aproape imposibil, să propună editurilor suedeze poeți din România și mărturisește că se simte foarte izolată în noua sa patrie.

„Ca traducător am încercat să introduc poezia românească în Suedia. E foarte, foarte greu să propui, mai ales editurilor din Suedia, observ, să traduci poeți români. Mai greu decât atunci când te adresezi editurilor din România. E aproape imposibil. Am încercat doar în reviste”, a declarat Eftimie pentru AGERPRES, la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Goteborg.

Condiția traducătorului român stabilit în Suedia este una deloc comodă, în ciuda sprijinului primit prin sistemul de burse, consideră Eftimie.

„E o condiție incomodă. În fond ai putea să lucrezi de oriunde și din România, până la urmă. E bine, totuși, că în Suedia există o tradiție veche de acordare a unor burse pentru traducători literari. Și atunci mai primești ajutorul ăsta, că poți să aplici pentru aceste burse. N-aș putea să spun același lucru pentru România, unde nu există nici un fel de sprijin. Primești statutul standard din partea editurii și atât”, a spus traducătoarea.

Ea a amintit colaborarea cu edituri precum Polirom, Trei, Art sau Pandora M și a menționat că, mai nou, încearcă să promoveze literatura pentru copii.

Eftimie spune că o altă soluție pe care a încercat-o a fost aceea a aducerii în țara sa de adopție a unor poeți din România.

„Avem un fel de festival scurt, de Ziua Poeziei, în Malmo, pe care îl organizăm cu scriitori din mai multe țări și am încercat să invit poeți din mai multe țări, printre care și țara noastră, unul dintre aceștia fiind Andrei Gamarț, care e, de fapt, din Republica Moldova. Este și pictor și face și muzică. A fost o apariție destul de exotică pentru suedezi, pentru că a și cântat, a și recitat și a și vorbit despre pictură la festival. Cred că le-a plăcut foarte mult”, a explicat poeta.

Ea a mărturisit că sustragerea din peisajul literar românesc nu a însemnat neapărat adoptarea de către Suedia.

„Mă simt foarte izolată aici. Cumva același lucru e valabil și invers, pentru că am senzația că odată ce m-am sustras din peisajul (n.r. — literar) românesc nu pot să am niciun fel de așteptări. Așa că am senzația că e un fel de anonimitate în ambele dimensiuni”, a spus Eftimie.

În prezent, poeta lucrează ca profesor de engleză și suedeză.

„Momentan, predau doar suedeză ca ‘limba a doua’, la un liceu din Lunt. Despre o carte în lucru nu știu ce să vă spun. Am niște idei. A fost o perioadă foarte turbulentă cu adaptarea, cu intrarea în sistem, așa că, din păcate, m-am concentrat pe lucruri mai prozaice”, a încheiat Eftimie.

Poetă și traducătoare română stabilită în Suedia, Gabriella Eftimie este autoarea volumului nordul e o stare de spirit, pentru care a primit premiul Tânărul Poet al anului 2014 la Gala Tinerilor Scriitori din România. Traduce din limbile engleză, germană și suedeză, printre autorii tălmăciți de ea numărându-se Charles Bukowski, Aris Fioretos, Günter Grass, Sa?a Stanisic și Juli Zeh.

La actuala ediție a Bok&Bibliotek de la Goteborg, Gabriella Eftimie a participat la un seminar dedicat artei de a traduce poezie, desfășurat la standul EUNIC, alături de scriitorii Cecilia Hansson și Radu Vancu, și a citit din poemele sale, în suedeză și română, la scena dedicată poeziei.

AGERPRES