Ministerul Sănătății: Candidații admiși la examenul de rezidențiat își aleg locurile/posturile în specialitate

Candidații admiși la examenul de rezidențiat își aleg locurile/posturile posturile în specialitatea pentru care au optat duminică și luni, a informat un comunicat al Ministerului Sănătății.

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate și a centrelor de pregătire se face în zilele duminică și luni, prin teleconferință, în intervalul orar 9:00 — 21:00, în centrele universitare Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș sau Timișoara.

Duminică au fost repartizați candidații care au obținut un punctaj de minim 60% din punctajul maxim obținut pentru fiecare domeniu de concurs.

Concursul de Rezidențiat a fost organizat în data de 19 noiembrie, în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

La concurs au participat 6.818 candidați.

Astfel, pentru domeniul medicină sunt repartizați 4.220 candidați pe 3.565 locuri. În domeniul medicină dentară sunt repartizați 1.066 candidați pe un număr de 258 locuri, iar în domeniul farmacie sunt repartizați 458 candidați pe 136 locuri/posturi.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a participat duminică dimineață la procesul de alegere a locurilor/posturilor de către candidații concursului de Rezidențiat, sesiunea 2017, în Centrul de Repartiție Oradea.

Pentru domeniul medicină, în 2017, numărul de locuri și posturi a fost suplimentat, astfel că vor fi pregătiți cu 95 mai mulți medici specialiști.

Ministerul Sănătății reamintește că numărul locurilor și posturilor a fost stabilit în funcție de cifra de școlarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare și solicitările unităților sanitare.

AGERPRES