Washingtonul cere negocieri ”rapide” între UE și Marea Britanie privind Brexit-ul

Secretarul de stat american Rex Tillerson a cerut marți Uniunii Europene și Marii Britanii să negocieze ”rapid” și ”fără animozitate inutilă” asupra ieșirii Regatului Unit din blocul comunitar, relatează AFP.

”Statele Unite doresc să păstreze relația lor specială și veche cu Marea Britanie și în același timp dorim să păstrăm relații puternice cu Uniunea Europeană indiferent de rezultatul Brexit-ului”, a declarat șeful diplomației americane într-un discurs la Washington privind relațiile dintre SUA și Europa.

”Nu încercăm să influențăm negocierile, însă cerem UE și Marii Britanii să avanseze rapid și fără animozitate inutilă în cadrul acestui proces”, a adăugat secretarul de stat american.

Negocierile privind ieșirea Marii Britanii din UE avansează cu dificultate. Liderii celor 27 de țări care rămân în UE după Brexit vor obținerea de progrese în trei domenii — drepturile cetățenilor, o soluție financiară și problema graniței irlandeze — înainte de a da ”undă verde” trecerii la negocieri comerciale.

AGERPRES