CEEA CE A FOST DE DEMONSTRAT

Din ce în ce mai mult se vorbește astăzi despre independența Justiției, despre independența procurorului, dar nimic nu se spune despre încălcările flagrante, de către aceștia, a drepturilor și libertăților cetățenești, pentru care, nu trebuie să uităm ”ne-am rupt de comunism printr-o revoluție sângeroasă”. Singura revoluție sângeroasă din întregul lagăr al țărilor socialiste, care în 1989 au spus Nu! regimului comunist, în favoarea întoarcerii la capitalism.

Suntem într-un moment critic, confuz și greu de înțeles, chiar și numai pentru că toți dorim același lucru, cel puțin la nivel declarativ. Cei care promovează astăzi modificările la legile justiției, în urma deciziei Curții Constituționale doresc să salveze independența justiției din mâinile unor ”independenți” ai sistemului, în conformitate cu textul constituțional, în timp ce masa de manevră menținută în stradă insistă să ceară renunțarea la modificările legilor justiției, paradoxal, mare parte din acestea fiind de fapt incluse în corpul legilor la solicitarea magistraților însăși.

Și, pentru că nu este destul de mare învălmășeala, iată că mai apar la interval conducătorii de drept ai procurorilor, de exemplu, în persona lui Augustin Lazăr, Procurorul General al României, cel căruia i se pare că ceea ce se întâmplă cu aceste modificări ale Legilor Justiției, orchestrate de către Ministrul Justiției, Tudorel Toader, sub autoritatea căruia procurorii își desfășoară activitate (cum grăiește Constituția) va duce indubitabil la slăbirea independenței procurorilor (sic!) Pentru a nu interpreta cele spuse de Augustin Lazăr, iată-l curat ca lacrima în rostirea sa stupefiantă: „Procurorii sunt invitaţi să dea seama într-un mediu care nu e judiciar. Am folosit această expresie pentru că o foloseşte nu numai redactorul acestui raport, ci o vedem noi din ceea ce vedem noi prin atacuri media şi alte acte care sunt evident neprietenoase procurorilor, cum ar fi aceea să scoatem cuvântul independent din textul legii privind statutul şi care într-o manieră subtilă, dar dubioasă a dorit evident să îndepărteze statutul procurorului de statutul de magistrat şi să-l ducă în zona Executivului”.  O astfel de lamentație de ”dorul lelii” este în măsură să dea apă la moară ”tinerilor frumoși și liberi” care de câteva luni tot își dau întâlnirea de vineri seară nu la Ceas, nu la Metrou, ci pur și simplu pe locul îngrădit de jandarmi din Piața Victoria, pentru că așa este bine ca ”poporul  să se adune, să se împrietenească, ba cu unii, ba cu alții, să pună pumnul la bătaie și, dacă e posibil, să încerce să ceară ca puterea (conferită prin lege politicienilor) să le revină o tură și lor, că doar nu o fi foc dacă și ei o mai fac pe-a cei care dictează cum să trăiască restul poporului de mâine dimineață… sau, mă rog, de pe la prânz (că ei se scoală mult mai târziu, după nopțile grele din Piața Victoria)!  Dacă dorm ei, să doarmă mai mult și restul poporului, că ei sunt pentru egalitate, în primul rând. Ce-i al meu e și al tău, ce fac ei să facă și poporul. Nu lor să le fie bine și altora rău. Toți oamenii să se simtă bine, fie că sunt nemernici sau spălați pe dinți, că deja nimeni nu mai știe ce este bine și ce este rău. Până când se va afla, până când se va demonstra, până atunci este nevoie de o egalitate nepărtinitoare. Avem astfel sau mai corect spus ”vom avea” societatea care ne lipsește, aceea a armoniei, perfecțiunii prin a da tuturor după împărțirea egală a ceea ce avem! (Parcă îmi sunt cunoscute aceste cuvinte…) Evident că, atunci când nu vom mai avea ce să împărțim atunci se va ajunge de unde am plecat. Protestatarii vor dispărea prin toate găurile de șobolan ale orașului, lăsând piața liberă, să o ocupe cine mai vrea să gestioneze puterea în condițiile în care trebuie să te apuci să și produci, astfel încât să ai de unde împărți! Deocamdată, lipsa de responsabilitate a celor care își petrec weekend-urile prin piețele publice ale orașelor țării ne dau măsura inconștienței acestora, lângă care se mai lipesc precum paraziții câte un derbedeu, dezaxat, inadaptat, care vrea să fie Rambo sau Ioana D’Arc, să o facă pe-a grozavul până când oamenii legii se trezesc din coșmarul indus de Augustin Lazăr și se apucă serios și la modul profesionist de treabă, pentru care statul le dă bani cât să-i mulțumească, dar nu pentru a-și multiplica greșelile, cât mai ales, pentru a respecta legea în momentul în care sunt chemați să o aplice și nicidecum să invoce ”câmpul tactic” dat nu de spiritul legii, ci de interesele altora, evident meschine și lipsite de acoperire în textul legii invocate.

Ministrul Justiției, care a refuzat să se lase intimidat și să plece la Iași (unde postul de rector al primei universități (1860) din România îl așteaptă), nu s-a sfiit să-i aducă aminte aceluiași Augustin Lazăr (care are un prenume de împărat și un nume de ”scoală-te Lazăre și umblă!”- într-un jargon pe înțelesul său: ”Hai, fă pași!”) nu ezită să încerce din nou să-l lumineze și să-i aducă aminte ce se poate întâmpla dacă oamenii din subordinea sa sau cei care sunt sub autoritatea sa nu fac ceea ce legea le dictează, cu punct și de la capăt.

„Proiectul de lege preia regula de rang constituţional, potrivit căreia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei. Ministrul justiţiei nu interferează în activitatea de urmărire penală, însă poate să întrebe, de exemplu, cum se explică faptul că faţă de un demnitar se începe urmărirea penală, demnitarul este suspendat din funcţie, apoi, o lungă perioadă de timp nu se mai efectuează niciun act de urmărire penală”

Ceea ce a fost de demonstrat. Numai să fie și din aceea care pot să priceapă !ceva

ADI CRISTI