Cel puţin patru morţi şi zeci de răniţi după ce un autobuz şcolar a fost lovit de un tren, în Franţa

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite după ce un tren a lovit un autobuz şcolar, în sud-estul Franţei, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Cel puţin patru morţi şi zeci de răniţi după ce un autobuz şcolar a fost lovit de un tren, în Franţa

Accidentul a avut loc joi după-amiază în zona localităţii Millas, situată în apropierea orăşelului Perpignan, în sud-estul Franţei.

Un autobuz şcolar a fost lovit în plin de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată.

Potrivit bilanţului preliminar, patru copii au murit în accident. Alte 20 de persoane au fost rănite, şapte fiind în stare gravă.

 

În trenul regional erau 25 de pasageri, dar niciunul nu a fost rănit.

Premierul Edouard Philippe a anunţat că se va deplasa joi seară la locul accidentului.

Preşedintele Emmanuel Macron, aflat la summitul UE de la Bruxelles, a transmis:„Toate gândurile mele sunt la victimele şi la rudele acestui accident teribil în care a fost implicat un autobuz şcolar. Mobilizarea statului va fi totală pentru intervenţie”.(MEDIAFAX)