Studiu: Rata de supravietuire in cazul cancerului este in crestere, chiar si pentru formele mai periculoase ale bolii

La nivel mondial, rata de supraviețuire în caz de cancer este în creştere, iar valorile se mențin ridicate chiar și pentru formele mai periculoase ale bolii. Cu toate acestea, se menține decalajul între statele bogate și sărace, arată un studiu publicat recent, în revista de specialte The Lancet.
Pentru cele mai multe tipuri de cancer, cea mai ridicată rată de supraviețuire, la nivel mondial, rămâne în Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia, dar și în Danemarca.
În anumite state, rata de supraviețuire în cazul cancerului de ficat, pancreas și plămâni, considerate a fi cele mai periculoase, a crescut chiar și cu 5%, arată studiul.
În ceea ce privește cancerul mamar, în prezent, în Australia și în Statele Unite, rata de supraviețuire este de 89.5% și respectiv, 90.2%. Valori scăzute sunt însă în India, unde se înregistrează un procent de doar 66%.
În topul clasamentul privind supraviețuirea în cazul tipurilor de cancer gastrointestinal se află statele din Asia de Est, unde se înregistrează următoarele rate de supraviețuire: 68.9% în cazul cancerului stomacal, în Coreea de Sud; 71.8% și 71.1% în cazul cancerului de colon și rectal, în Japonia; 36% și 27.9% în cazul cancerului esofagian și de ficat, în Taiwan. La polul opus, în aceeași regiune, rezultatele sunt slabe în ceea ce privește cancerul de piele.
În privința copiilor diagnosticați cu cancere, în perioada 2010-2014, rata de supraviețuire în cazul leucemiei variază între 49.8% în Ecuador și 95.2% în Finlanda. De asemenea, comparativ cu adulții care suferă de tumori cerebrale, rata de supraviețuire este mai ridicată în cazul copiilor. Studiul plaseză procentele între 28.9% în Brazilia și 80% în Suedia și Danemarca.

Studiul a fost realizat în urma analizării datelor a 37.5 milioane de persoane diagnosticate cu cancer în perioada 2000-2014. Informațiile au fost culese din 322 de registre de bolnavi, provenite din 71 de țări și teritorii, dintre care 47 au furnizat date cu o acoperire de 100% a populației. Cercetarea a cuprins 18 tipuri de cancer sau grupuri de cancer.

Sursa: SanatateaTV