Secţia de Arşi din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” ar putea fi finalizată cu fonduri de la Banca Mondială

Secţia de Arşi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi ar putea fi amenajată şi dotată cu fonduri de la Banca Mondială, a anunţat, vineri,  deputatul ALDE Varujan Vosganian. Într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, acesta a afrmat că suma necesară pentru finalizarea lucrărilor la Secţia de Arşi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” se ridică la 16 milioane de lei. „În urma discuţiilor pe care le-am purtat în această săptămână cu ministrul Sănătăţii, doamna Sorina Pintea, am constatat că există o sumă neacoperită de la Banca Mondială, aflată la dispoziţie guvernului, de aproximativ 50 de milioane de euro, din care  s-ar putea asigura fondurile necesare pentru continuarea lucrărilor de amenajare şi dotare a Secţiei de Arşi de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Până la sfârşitul lunii februarie, doamna ministru mi-a promis că va ridica această problemă în cadrul discuţiilor pe care le va avea cu reprezentanţii Băncii Mondiale”, a declarat Varujan Vosganian. Amenajarea Secţiei de Arşi de la Spitalul „Sfântul Spiridon” a început în anul 2016, prin alocarea de către Ministerul Sănătăţii a sumei de 32 milioane de lei, banii fiind însă insufienţi pentru finalizarea lucrărilor şi dotarea cu echipamentele medicale necesare unei asemenea patologii. „Cu cele 32 milioane de lei alocate în 2016 s-a reuşit doar amenajarea interioară din punct de vedere al zidăriei a spaţiului în care trebuia să funcţioneze Secţia de Arşi. Pentru finalizarea lucrărilor şi dotarea cu echipamente medicale a secţiei mai era nevoie de cel puţin 16 milioane de lei”, a adăugat deputatul. Secţia de Arşi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” a fost amenajată într-un spaţiu în care înainte îşi desfăşurase activitatea Secţia de endocrinologie, care între timp a fost mutată într-un alt corp de clădire al spitalului. În acest moment, în România există oficial numai şase paturi în care pot fi spitalizate persoanele care au suferit arsuri grave cauzate de incendii sau alte accidente grave, toate acestea aflându-se în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. (Edmond Macri)