Protest inedit al USR în faţa sediului Primăriei

Membrii filialei ieşene a Uniunii Salvaţi România (USR) au recurs astăzi, la prânz, la un protest inedit în faţa sediului Primăriei, prin care şi-au exprimat nemulţumirea pentru tergiversarea de către conducerea municipalităţii a acordării unui sediu pentru această formaţiune politică. Astfel, reprezentanţii USR au participat la o şedinţă în aer liber a filialei locale a partidului, ocazie cu care au protestat împotriva atitudinii Primăriei, prin fluturarea de afişe pe care scria „Vrem sediu!”. În cadrul ședinței s-au discutat problemele de pe ordinea de zi, respectiv sediul filialei, problema poluării în municipiul Iași și soluții propuse de membrii USR. Evenimentul a fost transmis în direct de deputatul Cosette Chichirău, pe pagina proprie de Facebook. La un moment dat, parlamentarul ieşean s-a deplasat la cabinetul primarului Mihai Chirica, căruia i-a solicitat să coboare în stradă şi să ia parte, în calitate de invitat, la şedinţa filialei locale a partidului. În urma discuţiilor, primarul Mihai Chirica a stabilit o întâlnire cu membri conducerii USR Iași pentru sâmbătă, 17 februarie, la ora 13.00, la Palatul Roznovanu. Ședința a fost una interactivă, trecătorii având posibilitatea de a participa la dezbateri şi de a-şi exprima liber nemulțumirile, în special față de actuala guvernare, sau venind cu soluții la problemele oraşului. (E.M.)