Continuă înscrierile pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului Operelor Independente

Aflat în acest an la cea de-a doua ediţie, Festivalul Operelor Independente (FOI) continuă iniţiativa inovatoare în contextul cultural regional precum şi în perimetrul instituţional căruia îi aparţine Ateneul din Iaşi. Suita de manifestări are ca idee centrală susţinerea, promovarea şi impulsionarea producţiilor din domeniul teatrului muzical, realizate de către artiști independenți, indiferent de cetăţenie, precum și spectacolelor realizate de către instituții de învățământ academic de profil. Punerea în valoare a tinerilor interpreţi şi realizatori, prin aducerea lor în prim-planul vieţii artistice, reprezintă o oportunitate de afirmare, dezvoltare şi recunoaştere profesională. Festivalul este deschis inclusiv lucrărilor muzicale în primă audiție, precum și producțiilor experimentale de teatru muzical, dorindu-se o întâlnire între tradiţia genului şi impulsurile novatoare ale secolului 21, propunând publicului spectacole de operă, operetă şi spectacole muzicale pentru copii, stimulând creativitatea, inovaţia şi experimentul în interpretare şi realizare scenică. Festivalul nu se adresează producţiilor realizate de către instituţiile de stat de profil. Data limită pentru înscrierea la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Operelor Independente (FOI) este 25 aprilie 2018. Evenimentul va avea loc în perioada 13-26 mai 2018. (E.M.)