Tăriceanu anunţă posibilitatea prelungirii SESIUNII parlamentare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că există o foarte mare probabillitate să se decidă la nivelul conducerii Legislativului prelungirea cu 10 zile a sesiunii parlamentare, la începutul lunii iulie, pentru ca aleşii să definitiveze legislaţia penală şi civilă.

„Este foarte posibil să luăm hotărârea politică la nivelul Parlamentului să facem sesiune extraordinară în primele 10 zile ale lunii iulie pentru a definitiva Codurile penal şi civil şi Codurile de procedură”, a afirmat luni şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent.

Proiectul care aduce modificări Codului de procedură penală urmează să primească votul în plenul de luni al Senatului, în calitate de prim for sesizat. Ulterior, potrivit procedurii parlamentare, proiectul va ajunge la Comisia specială pentru legile justiţiei şi apoi în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional pentru acest proiect.

Comisia pentru legile Justiţiei a dat vot favorabil modificărilor Codului de procedură penală. Au fost 15 voturi „pentru” şi 3 voturi „împotrivă”.

„Codul de procedură penală vizează transpunerea directivei UE legată de prezumţia de nevinovăţie, cât şi cealată care se referă la confiscarea extinsă. Tot în acest Cod sunt modificările care vizează armonizarea cu deciziile Curţii Constituţionale şi decizia CEDO. De asemenea, aici se pun în concordanţă şi cea mai importantă este cea cu eliminarea Camerei prelimininare pentru a scurta procedura judiciară. Luni intră deja raportul în Senat pentru a fi adoptat şi ca România să nu mai plătească eventuale penalităţi pentru neaplicarea directivei UE cu prezumţia de nevinovăţie. Directivele sunt cuprinse aici. În două săptămâni va ieşi din Parlament”, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Florin Iordache.