Tomac: PSD va fi credibil cu referendumul privind familia când va fi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300

Deputatul Eugen Tomac, preşedinte PMP, este de părere că Partidul Social Democrat va fi credibil în susţinerea referendumului privind redefinirea familiei atunci când va fi de acord cu modificarea legii în sensul reducerii numărului de parlamentari la 300.

„Prin referendumul pentru modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, Liviu Dragnea pune la cale o cacealma. Nimeni nu poate să creadă că liderul PSD are de gând să ţină cont de voinţa poporului, exprimată prin referendum, atât timp cât acesta a ignorat ani buni rezultatul referendumului organizat la iniţiativa preşedintelui Băsescu în 2009. PSD va fi credibil în susţinerea demersului iniţiat de Coaliţia pentru familie atunci când va fi de acord cu modificarea legii în sensul reducerii numărului de parlamentari la 300”, a scris Eugen Tomac, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei poate avea loc pe 30 septembrie sau în prima duminică din octombrie.

„La începutul lunii septembrie o să discutăm în coaliţie, o să discut şi cu colegii mei din Senat. Dar eu cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, în sensul dorit de cei 3 milioane de cetăţeni care au semnat acea iniţiativă. Şi referendumul poate fi organizat la sfârşitul lunii septembrie, poate fi 30 septembrie – ultima duminică din septembrie – sau prima duminică din octombrie”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, la Palatul Parlamentului. AGERPRES