DUPĂ NOI, POTOPUL

Vremea a luat-o razna de tot. ”A înnebunit lupul” revine în actualitate, de această dată fiara sălbatică fiind jucată de vremea extremă. La Cercul Polar temperaturile au sărit de 34°C. La Cercul Polar este firesc să găsim, într-adevăr, temperaturi de 34°C, doar dacă acestea sunt negative ! În Suedia, Norvegia și în celelalte țări nordice, de asemenea, temperaturile au  înnebunit, sărind peste limita caniculei.

La noi, în România, am avut una dintre cele mai ploioase luni ale lui Cuptor, anunțându-se inaugurarea, în anii ce vor urma, a Aleii Taifunelor, în Europa de Est. Nici august nu va fi mai stabil. Și în această lună a concediilor masive nu vom scăpa de vremea instabilă, a fenomenelor de vreme extremă. Suntem practic lăsați la voia întâmplării.Nimic și nimeni nu se poate opune ravagiilor pe care Natura continuă să le facă, din ce în ce mai agresiv, mai violent, de la an la an, în ultimii zece ani. Loviturile meteorologice sunt fără doar și poate lovituri sub centură, chiar dacă unii dintre noi încearcă să ne identifice nouă vinovăția, atunci când vorbesc despre respectul pe care niciodată (cel puțin până azi) nu l-am arătat Naturii.

Indiferent de faptele zilei, indiferent de cât de încrâncenați și șleampeți am ajuns, în special în urma luptelor politice, când vine vorba despre calamitățile naturale există o exonerare  a răspunderii, o ridicare din umeri, o recunoaştere a incapacității noastre, a tuturor, indiferent de culoarea politică, de dimensiunea noastră, de funcțiile sau de anonimatul în care trăim. Suntem din nou în Comuna Primitivă, timp în care, în fața dezlănțuirii Naturii, singura noastră salvare a fost și a rămas intactă fuga și adăpostirea pe cât posibil din calea urgiei. Aceasta este una dintre puținele situații în care cu toții stăm cu capetele plecate. Purtăm fețe împietrite de durerea sinceră a pierderii de vieți omenești, a pierderii peste noapte sau în câteva minute de viituri puternice, a agoniselii unei vieți de om.

Pentru a ne înțelege astăzi ar trebui să vedem de unde venim, cine suntem și încotro vom reuși să ajungem.

Venim dinspre homo sapient.

”Pentru paleoliticul superior, epoca care urmează după ultima glaciațiune, tipul caracteristic a fost Homo sapiens fossilis, la care  capacitatea craniana și dezvoltarea lobilor cerebrali indică creșterea activității nervoase superioare, iar scheletul feței și structura dinților demonstrează  o alimentaţie mai evoluate, cu regim predominant carnivor. Corpul  zvelt, oasele femurale lungi și mai subțiri, indica că Homo sapiens era un bun alergător, spre deosebire de tipul descris anterior. În epoca mezolitică, omul ajunge  la tipul actual Homo sapiens recens  și se diversifică în rase.

Condițiile de viaţă ale omului primitiv erau foarte grele. El trebuia să ducă o luptă permanentă cu factorii exteriori, cu natura, cu animalele, cu semenii săi. Numai cei bine înzestrați fizic puteau rezista. Armele lor erau rudimentare,  lupta cu animalele se ducea adesea, corp la corp. Numai cei dotaţi cu calități deosebite de forță și îndemânare puteau învinge. Omul primitiv trebuia să fie rezistent, să fie capabil să alerge mult și repede. Trebuia să știe să se cațere, să sară peste obstacole, să treacă înot prin apă. Exersarea acestor deprinderi în viața de zi cu zi, a dezvoltat calităţile omului primitiv atât din punct de vedere mental cat si fizic.

Vânătoarea devine încă din perioada omului de Neanderthal, ocupația principală a omului primitiv. Ea se făcea cu arme din ce în ce mai perfecționate. Alături de piatra cioplită  grosolan, apar unelte și arme lucrate cu multa grijă:  vârful de lance, răzuitorul, praștia, capcana, plasa de prins pește, harponul, etc. Dezvoltarea acestor îndeletniciri, perfecționarea tehnicii, organizarea oamenilor în cete si triburi au dus la formarea unei adevărate culturi, caracteristice Comunei primitive. Pe lângă armele și uneltele găsite, un izvor deosebit de important pentru reconstituirea vieții omenești din acea perioadă îl reprezintă desenele și picturile rupestre descoperite pe pereții cavernelor sau a stâncilor”.

În Comuna primitivă Omul din Neandertal se lupta cu animalele, cu condițiile vitrege de viață, dar niciodată cu Natura, care nu numai că îl intimida, cât mai ales îi provoca un adevărat respect, asemenea respectului de mai târziu pe care singura ființă inteligentă a Planetei îl păstra față de lucrurile și fenomenele pe care nu reușea să le înțeleagă.

Astăzi există o singură justificare care încearcă să facă față tuturor întrebărilor de genul ”Ce se întâmplă cu noi? Încotro intenționăm să mergem? Unde credem că vom ajunge?” Există un singur răspuns viabil și credibil: După noi Potopul!

ADI CRISTI