REZISTENȚA POPORULUI ROMÂN VA FI ÎNCERCATĂ

Ne apropiem de 10 august. La această data din calendar au trecut deja 221 de zile și vor mai trece încă 144 până la sfârșitul anului. Pe 10 august îi amintim pe Sfinții Mucenici Lavrentie, Arhidiaconul, Sixt și Ipolit. La această data a fost acreditată înțelepciunea rostită de Sf. Ioan al Crucii: ”Un singur Cuvânt a spus Tatăl, și anume pe Fiul Său și pe acesta-L spune mereu în tăcerea veșnică. Și Cuvântul acesta trebuie ascultat în tăcerea sufletului.”

Tot pe 10 august, în partea sa laică ne aducem aminte că în 1884 s-a născut Panait Istrati, supranumit Maxim Gorky al Balcanilor, încetățenit de literatura franceză, după ce literatura română a dat dovadă și de această data de mare risipitoare de talente autentice născut în spațiul nostru mioritic. În 1913 a fost semnată Pacea de la București, care a consfinţit sfârșitul celui de-al doilea Război Balcanic și înfrângerea Bulgariei. Grecia și Serbia și-a împărţit Macedonia, iar România a anexat Cadrilaterul. În anul 2012 a murit pilotul și generalul Ioan Dicezare, as al aviaţiei române. A participat, printre altele, la apărarea câmpurilor petroliere din zona Ploiești de bombardamentul American și pe frontal de Est în cadrul Grupului 7 Vânători”. Pentru 10 august mai putem să reținem o vorbă a lui Perry Seindfeld: ”Oamenii care citesc tabloide merită să fie mințiți!”

Aceasta este o pagină de calendar din 2018, 10 august. O pagină înainte de a se întâmpla ceva de memorat, de ținut minte, ceva care să ne ridice în picioare, care să ne adune, să ne facă să înțelegem că se întâmplă ceva cu noi, se întâmplă ceva în țară. Previziunea ocupării Bucureștiului de acel milion de români, care se întoarce acasă, în vacanță, pe 10 august, nu poate fi trecută cu vederea, nu poate fi uitată, nu poate fi neglijată. Pe 10 august 2018 sunt așteptați la București un milion de români! Vor veni, după spusele unora să-și ia țara înapoi! Vor veni cu mic, cu mare să dea actuala guvernare jos! Să pună presiuni pe ea și să o facă să demisioneze, să iasă afară, cu mâinile ridicate deasupra capului, chiar dacă gestul acesta se dorește a fi doar unul simbolic și nu o capitulare reală. Oare, așa să gândească cei care ar trebui să-și asume aceste proteste de stradă? Știm că un guvern poate fi schimbat la modul legal doar de către majoritatea parlamentară. Doar aceasta este abilitată de lege să schimbe guvernul acesta cu un alt guvern, protejat și votat de aceeași majoritate. Nu este loc, în această ecuație, de nici un fel de protest, fie și al celui clamat de prezumtivul milion de ”stranieri”.

Evenimentul în sine trebuie urmărit. Nu știu dacă se vor aduna în București (nu știu dacă în Piața Victoria încap un milion de manifestanţi) Nu știu ce suprafață ar trebui eliberată și protejată pentru ca milionul promis să fie și milionul depus pe caldarâmul democraţiei mioritice. Oricum, câți vor fi prezenţi se vor simți îndreptățiți să ”facă ordine”, după mai vechea formulă a clasei muncitoare: ”IMGB face ordine!” De această dată locul muncitorilor de la Mașini Grele București, locul minerilor va fi luat de protestatarii diasporei. Putem să îndrăznim să credem că ei vin să protesteze pentru părinți, pentru rudele rămase în țară, căci ei nu se mai confruntă de mult cu viața reală din România. Ei sunt într-o altă ecuație. Au alte probleme, în ceea ce privește ziua de mâine. Ei sunt români doar o lună pe an, atunci când vin acasă. Atunci când încearcă să înnoade amintiri, cu obiceiuri, tradiții cu fragmente din viața lor reală, fracturată în momentul luării marii decizii, de a-și găsi fericirea pe alte meleaguri ale lumii. Astfel sunt rupți de realitatea românească, înspre ei venind doar știrile preluate de la cei rămași în țară, nu înainte ca acestea să fie filtrate sau chiar modificate de reacțiile pe care fiecare dintre ei le simt, le suportă, într-un dezavantaj vizibil și greu de contracarat, dacă gradul lor de înțelegere nu le permite să înțeleagă unde se află greșeala. Cine greșește și cine plătește?! Este mult mai simplu să strigi că nimic nu merge bine în țara asta de rahat în loc să pui umărul ca totul să meargă bine!

Pe 10 august se va întâmpla ceva. Ce se va întâmpla pe 10 august?! Vom trăi și vom vedea, pentru ca pe 11 august să mai povestim un episod din rezistența poporului român față de un nou episod al năvălitorilor.

ADI CRISTI