Tratamentul ca loterie

În medie, unul din șapte medicamente comercializate în țările în curs de dezvoltare este fals sau neconform cu standardul, arată rezultatele unui studiu publicat de curând în JAMA Network Open. Aceste rezultate sunt deosebit de îngrijorătoare: accesul la medicamente este esențial în efortul de a reduce morbiditatea și mortalitatea la nivel global. În acest context, medicamentele falsificate sau neconforme cu standardul pot fi ineficiente, dăunătoare sau, în unele cazuri, chiar mortale.
Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord au realizat un review sistematic ce a inclus 265 de studii care au analizat mai mult de 400.000 de mostre de medicamente și o meta-analiză care a inclus 96 de studii și aproape 68.000 de mostre de medicamente. Toate studiile incluse în acest review analizau fie prevalența medicamentelor falsificate sau neconforme, fie calitatea medicamentelor esențiale sau povara financiară asociată tranzacționării de medicamente neconforme. Ei au găsit o prevalență medie a medicamentelor falsificate și/sau neconforme de 13,6% în țările cu venituri mici și mijlocii – asta înseamnă că din șapte cutii de medicamente, una este falsificată sau neconformă cu standardul. În țările africane, procentul crește până la o medie de 19%: un medicament din cinci este falsificat sau substandard din punct de vedere calitativ.
Echipa de cercetători, condusă de Sachiko Ozawa, profesor asociat la UNC Eshelman School of Pharmacy din cadrul Universității Carolina de Nord, a descoperit că printre cele mai falsificate clase de medicamente se numără antibioticele și antimalaricele. În țările cu venituri mici și medii, 19,1% din toate medicamentele antimalarice comercializate sunt falsificate sau neconforme cu standardul. La fel și 12,4% din totalul antibioticelor existente pe piață.
Circulația medicamentelor falsificat sau neconforme – cu o eficiență clinică scăzută sau egală cu zero – pune comunități întregi la risc prin creșterea pericolului de răspândire a bolilor și a creșterii rezistenței la tratament. În plus, subminează încrederea populației în sistemele de sănătate și în medici, încurajând căutarea unor terapii alternative neomologate.
Prezența pe piață a unor medicamente falsificate sau substandard reprezintă o problemă complexă de sănătate publică peste tot în lume. Într-un raport publicat la sfârșitul lunii noiembrie 2017, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estima că 10,5% din totalul medicamentelor din întreaga lume sunt falsificate sau substandard. Povara cea mai mare cade asupra țărilor cu venituri mici care suferă de pe urma guvernării farmaceutice și farmacovigilenței deficitare, dar și al lanțurilor de aprovizionare dezechilibrate. Cu toate acestea, până în prezent, eforturile de a combate această problemă au fost fragmentate, lovindu-se de o seamă de bariere legislative și administrative. În această situație, în multe din țările cu venituri mici sau medii, accesul la tratamente eficiente poate fi asemenea unui joc de noroc.
Monica Georgescu
www.sanatateatv.ro