Camera Deputaţilor a RESPINS înfiinţarea unei Comisii privind protestele din 10 august

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, cu cu 119 voturi „pentru”, 137 de voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectul de hotărâre propuns de PNL şi USR, pentru înfiinţarea unei Comisii de anchetă privind evenimentele care au avut loc pe 10 august, în Piaţa Victoriei.

„Având în considerare că protestul paşnic din Piaţa Victoriei, din data de 10 august a.c., a fost deturnat de provocatori care au generat acţiuni în forţă ale trupelor de jandarmi, acţiuni violente care s-au repercutat asupra participanţilor, din rândul cărora aproape 450 de persoane au necesitat îngrijiri medicale. Apreciind că este necesară aflarea cauzelor dar şi a persoanelor implicate în reprimarea protestului paşnic antiguvernamental desfăşurat în Bucureşti, Piaţa Victoriei, în data de 10 august a.c.”, scrie în proiectul de hotărâre propus de Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România.

Membrii Comisiei de apărare din Senat au eliminat, marţi, de pe ordinea de zi punctul referitor la audirea prefectului Capitalei Speranţa Cliseru şi a ministrului de Interne, Carmen Dan, cu privire la protestul din 10 august. Solicitarea a venit din partea senatorului PSD Şerban Nicolae.

Propunerea senatorului PSD, Şerban Nicolae, a fost adoptată cu şapte voturi şi patru voturi împotrivă.