860 de copii din Chişinău rămân nevaccinaţi contra rujeolei, au anunţat autorităţile

În municipiul Chişinău, 860 de copii nu fost imunizaţi contra rujeolei, dintre aceştia 611 sunt elevi, iar 249 au vârstă preşcolară. Rata de vaccinare este de 88 %. Anunţul a fost făcut astăzi de şeful interimar al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Rodica Guţu, în şedinţa operativă a serviciilor municipale, relatează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în majoritatea cazurilor părinţii nu au putut spune de ce nu şi-au vaccinat copiii, iar 19 familii au declarat că nu au imunizat micuţii din motive religioase.

Conform datelor Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, de la începutul anului şi până pe 15 septembrie, în R. Moldova s-au înregistrat 282 de cazuri confirmate de rujeolă. O creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri a fost atestată în luna august, fiind înregistrate 239 cazuri confirmate. În primele 15 zile ale lunii septembrie, s-au înregistrat şase cazuri. Pe întreg teritoriul țării se menține cod portocaliu privind riscul de răspândire a rujeolei.

ANSP a mai precizat că, în perioada 2008-2011, în țara noastră nu s-a înregistrat niciun caz de rujeolă. Au urmat trei ani în care au fost depistate 40 cazuri, iar ulterior, până în anul 2017, nu s-au mai semnalat îmbolnăviri de rujeolă.