Gala premiilor ”Dialog” 2018 și-a desemnat laureații în premieră la Chișinău

La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” a avut loc sambata seară Gala Premiilor ”Dialog” 2018. Evenimentul s-a produs în cadrul celei de-a IV-a ediții a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, care se desfășoară în perioada 19-30 septembrie la Chișinău, informează MOLDPRES.

Premiile au fost acordate în premieră la Chișinău de către Asociația Culturală ”Dialog”, al cărei președinte fondator este regizorul român Alexa Visarion.

Solicitat de MOLDPRES, Alexa Visarion a menționat că Asociația Culturală ”Dialog” a fost inițiată în 1991, cu titlul  ”Teatrul Româno-American”, primul teatru bilingv, româno-englez din Europa de Est. În 2002, acesta a devenit Asociația Culturală ”Dialog”, extinzându-și zona de activitate de la relațiile româno-americane și la cele legate de Uniunea Europeană, China, Israel, Rusia și Australia.

Potrivit președintelui-fondator, Asociația oferă anual premiile de excelență ”Dialog” pentru creativitate, interpretare și viziune artistică, precum și pentru management în toate domeniile de creație. Premiile sunt acordate la propunerea președintelui-fondator în urma unui vot,  care trebuie să fie unanim, iar persoanele din bordul Asociației implicate în decizia oferirii diplomelor de excelență sunt din România, Canada, SUA, Grecia și Australia. Astfel, Asociația are drept scop cunoașterea, comunicarea și cooperarea în  diverse domenii de activitate, performanța artistică și managerială, cunoscută și apreciată. ”Diploma de excelență ”Dialog” are o valoare simbolică,  prin faptul că poartă numele unei mari personalități din domeniul respectiv, persoană dispărută și a cărei notorietate trebuie susținută și dusă mai departe de către premiant”, a precizat Alexa Visarion.

Cu Diploma de excelență ”Titu Maiorescu” a fost distinsă  ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, ”pentru amplitudinea conceptului și viziunii integrării spirituale românești”. Directorului Teatrului Național ”Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă i-a fost acordată Diploma de excelență ”Liviu Ciulei”. Directorul Institutului de Medicină de Urgență, Mihai Ciocanu s-a ales cu Diploma de excelență ”Nicolae Testemițeanu”.

În posesia Diplomei de excelență ”Dialog” au mai intrat regizorii Alexandru Vasilachi, Alexandru Cozub și Luminița Țâcu, actorii  Ghenadie Gâlcă, Ion Mocanu, Silvia Luca, Iurie Focșa, Anatol Durbală, Ecaterina Mardare, Olga Guțu-Cucu ș.a.

Gala Premiilor a fost urmată de spectacolul ”Teatru de război” în regia lui Cristian Hadji-Culea. Scenariul este semnat de Florin Lăzărescu, Cristian Hadji-Culea și Lucian Dan Teodorovici. Spectacolul a fost prezentat de Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași.