Simpatizanţi şi membri ai PDM s-au întrunit în capitală la Adunarea Națională a formaţiunii

Zeci de mii de reprezentanţi şi simpatizanţi ai Partidului Democrat din Moldova, din toate raioanele ţării, s-au întrunit duminica în centrul capitalei la Adunarea Națională a formaţiunii unde au fost adoptate principiile care vor sta la baza programului politic al partidului în următorii ani, comunică MOLDPRES.

Participanţii la evenimentul desfăşurat în Piaţa Marii Adunări Naţionale au scandat lozinci pro-Moldova şi au fluturat pancarte cu mesaje precum “Promisiuni îndeplinite pentru Moldova”, ”Fapte bune pentru Moldova”, ”Acţiuni, nu vorbe”, ”Drumuri Bune pentru Moldova”. Adunarea care a durat aproape două ore a fost moderată de Monica Babuc, ministru al Educației, Culturii și Cercetării şi de vicepreşedintele PDM, Vlad Cebotari.

Primul cu un discurs în faţa cetăţenilor a ieşit preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov. ”În 23 de ani de activitate a PDM am organizat pentru prima dată o asemenea adunare, este un eveniment de consolidare şi apropiere de cetăţeni şi un moment bun de a examina realizările şi de a colecta solicitările pentru viitor. PDM a fost fondat pentru a construi, pentru a munci, iar acum ne dorim mai mult ca niciodată o Moldovă tânără şi modernă şi suntem datori să realizăm acest deziderat”, a remarcat Diacov.

Ulterior în faţa asistenței au susţinut discursuri premierul Pavel Filip, dar şi speakerul Andrian Candu.

“PDM a demonstrat că Republica Moldova se poate ridica, poate depăşi greutăţile şi îşi poate deschide propriul drum către bunăstare. Acest lucru a devenit posibil datorită guvernării PDM pentru oameni. Dovezile există și ele merită spuse, merită a fi cunoscute. Astăzi economia țării este în cel de-al treilea an consecutiv de creștere economică, salariul mediu este cu 30% mai mare decât în urmă cu 3 ani. Putem spune ferm că R. Moldova nu este cea mai săracă țară din Europa, în acelaşi timp avem de muncit foarte mult ca să sporim bunăstarea oamenilor Moldovei”, a opinat Filip.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a afirmat: ”Noi știm că integrarea europeană se face aici, acasă, crescând nivelul de trai al oamenilor Moldovei și făcând instituțiile noastre mai eficiente. Am lucrat mult și vom continua să lucrăm zi de zi pentru aceasta”, a adăugat Candu.

Ultimul discurs a fost rostit de Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, care a prezentat priorităţile formaţiunii pentru anii următori şi s-a arătat convins de succesul partidului la viitoarele alegeri parlamentare. “Prea mult Moldova a așteptat ca altcineva să-i construiască viitorul, din afara țării, din exterior. Noi însă, credem, că acum moldovenii sunt gata și sunt dornici să-și făurească viitorul cu propriile mâini, un viitor, așa cum îl vor ei, dar pentru asta, au nevoie de politicieni care să muncească pentru țară, care să le ofere stabilitate, siguranță și încredere în ziua de mâine. De aceea, ne-am adunat astăzi aici pentru a merge împreună pe o nouă cale, pe care nimeni nu a avut curajul să pornească până acum, pe calea pro-Moldova. Politica „pentru Moldova” înseamnă să fim un popor consolidat, înseamnă că satele moldovenești vor fi la fel de pline de activitate ca altădată: sate cu infrastructură bună, cu drumuri asfaltate și aprovizionate cu apă, sate cu mulți copii, pentru care să fie renovate grădinițele și redeschise școlile, pentru care să avem medici de familie în fiecare localitate, sate cu locuri de muncă în ateliere sau în câmp, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să plece peste hotare. Politica „pentru Moldova” înseamnă că noi vom continua împreună să preluăm tot ce este mai bun în modelele de trai din Europa, astfel încât să aducem bunăstarea aici, acasă, în Moldova, pentru viitorul copiilor noștri și pentru afirmarea noastră ca societate modernă.

Politica „pentru Moldova” înseamnă să ne restabilim demnitatea noastră națională și să avem un rol activ în relațiile externe. Moldova are dreptul la propria viziune, la propriul cuvânt în relațiile cu cei din străinătate. Cred că acest concept, pro-Moldova, va reprezenta de acum înainte doctrina de stat, va fi doctrina națională, de care am dus lipsă de la Independență încoace”, a  conchis liderul PDM.

La finele evenimentului, la care organizatorii au anunţat că au participat aproape 100 mii de cetăţeni, a fost adoptat un angajament comun de susţinere a dezideratului pro-Moldova.