Peter Szijjarto: Ungaria nu va aproba ”nici un singur pasaj” din pactul ONU privind migraţia

Ungaria nu va aproba ”nici un singur pasaj” din pactul ONU privind migraţia, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, în cursul convorbirilor cu şeful Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM), Antonio Vitorino, miercuri la Geneva, relatează agenţia MTI.

Într-o conferinţă de presă ce a avut loc după întâlnirea cu Vitorino, Szijjarto a precizat că pactul contravine intereselor Ungariei, deoarece el ”mai degrabă încurajează migraţia decât încearcă să stăvilească un astfel de proces”.

În opinia lui Szijjarto, pactul ONU, similar cotelor obligatorii ale Uniunii Europene privind migraţia, va fi ”practic egal cu o invitaţie”. El a insistat că în ţările din jurul UE există circa 30-35 milioane de persoane ”a căror situaţie i-ar putea uşor motiva să-şi părăsească ţara natală”.

”Nu vom plăti cursuri pentru migranţi (…), nu vom ascunde faptul că migraţia în masă va avea un impact serios asupra securităţii şi noi nu vom oferi aceleaşi servicii migranţilor ca pentru ungurii plătitori de taxe”, a declarat şeful diplomaţiei ungare.

Ministrul a adăugat că Ungaria ar putea totuşi coopera cu OIM pe teme precum ajutorul pentru creştinii persecutaţi de a se întoarce acasă în Orientul Mijlociu sau lupta împotriva traficului cu persoane.

Aprobat în luna iulie de cele 193 de state membre ale ONU, cu excepţia SUA, ”Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată” urmează să fie semnat la conferinţa internaţională ce se va desfăşura la Marrakech pe 10-11 decembrie. Între timp s-au mai retras din acest pact Austria, Australia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Israel, Italia, Polonia, Ungaria şi Slovacia. AGERPRES