Implicarea comunităţilor locale în eliminarea hepatitei C – proiect demarat de APAH-RO

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a anunţat joi demararea proiectului „Implicarea comunităţilor locale în eliminarea hepatitei C”, iniţiativa fiind structurată pe mai multe etape.

Proiectul va include realizarea unor studii comparative la nivel regional (România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia), precum şi campanii de informare şi de testare pentru depistarea virusului hepatitic C în diferite comunităţi locale.

În acest sens, APAH-RO a organizat miercuri o conferinţa regională la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor naţionale şi locale din România şi ai asociaţiilor regionale de pacienţi din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia.

Potrivit unui comunicat al APAH-RO transmis AGERPRES, printre temele abordate s-au numărat: provocările majore de sănătate publică cu care se confruntă autorităţile locale, viziunea României cu privire la tratament, Planurile Naţionale de Eliminare a Hepatitelor şi progresul înregistrat în regiunea Balcani; perspectiva medicilor cu privire la abordarea europeană a eliminării hepatitei C, screeningul şi diagnosticarea hepatitei C în zonele rurale.

„Am avut ocazia să discutăm aplicat despre eliminarea hepatitelor, într-o abordare diferită. Conceptul de eliminare a hepatitelor pornind de la situaţiile specifice identificate la nivelul comunităţilor locale poate contribui la accelerarea procesului de diagnosticare şi includere în programul de tratament, astfel încât să atingem ţinta OMS de eliminare până în 2030. Autorităţile locale, medicii din teritoriu şi membrii unei comunităţi ştiu cel mai bine cu ce probleme se confruntă, fapt pentru care au posibilitatea de a veni mai rapid cu soluţii pe care le pot implementa direct sau pe care le pot înainta autorităţilor centrale”, a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO, citată în comunicat.

Principalele elemente ale acestui proiect cuprind: un studiu comparativ privind strategiile naţionale de eliminare a hepatitei C din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia, o platformă de comunicare care să includă toţi actorii pentru facilitarea dezbaterilor la nivelul reprezentanţilor autorităţilor naţionale, locale şi regionale; un program educaţional care se va concentra asupra conştientizării riscurilor hepatitei C şi asupra necesităţii testării, în scopul eliminării hepatitei C la nivelul comunităţilor locale; identificarea obstacolelor privind accesarea testării pentru hepatita C şi testarea a aproximativ 700 – 1.000 de persoane până la sfârşitul lunii martie 2019 în comuna Cumpăna, judeţul Constanţa; organizarea de întâlniri lunare – sprijin şi îndrumare pentru cei diagnosticaţi.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), hepatitele virale B şi C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecţiuni generează cancer hepatic şi provoacă anual 1,34 milioane de decese, deoarece cel puţin 60% dintre cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv accesul la tratament pentru hepatitele B şi C în stadii avansate ale bolii. AGERPRES