R. Moldova a devenit un exemplu în regiune de bune practici în apărarea şi promovarea drepturilor de autor

Nivelul actual al cooperării Republicii Moldova și Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), precum și posibilitățile extinderii acesteia au fost discutate la Davos de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu Directorul General al organizației, Francis Gurry, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

Directorul Francis Gurry a menţionat că în ultimii ani au existat numeroase proiecte comune importante, care au permis Republicii Moldova să avanseze în domeniul fortificării sistemului naţional al proprietății intelectuale şi drept consecinţă să ofere servicii de calitate în conformitate cu standardele OMPI. Astfel, R. Moldova a devenit un exemplu în regiune de bune practici în sectorul apărării şi promovării drepturilor de autor.

Ministrul Tudor Ulianovschi a subliniat contribuţia valoroasă a OMPI la procesul de implementare a Strategiei Naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale pentru anii 2012-2020, prin promovarea asistenţei în capacitarea actorilor naţionali implicaţi. În context, șeful diplomației moldovenești a subliniat că autorităţile Republicii Moldova mizează pe implicarea OMPI în procesul, care va demara în anul 2019, de elaborare a unei noi strategii în domeniul proprietăţii intelectuale şi al drepturilor conexe.

La finalul întrevederii, ministrul Tudor Ulianovschi a reiterat invitaţia sa adresată lui Francis Gurry de a efectua o vizită de lucru în Republica Moldova, în luna noiembrie curent, şi de a participa la Expoziţia Internaţională Specializată Infoinvent 2019, care va avea loc la Chişinău.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europe, Tudor Ulianovschi, reprezintă R. Moldova la Forumul Economic Mondial de la Davos, care se desfăşoară în perioada 22-25 ianuarie.