Ministrul Tudor Ulianovschi a discutat la Davos cooperarea Republicii Moldova cu Oficiul ONU din Geneva

În cadrul participării sale la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a avut o întrevedere cu directorul general al Oficiului ONU din Geneva, Michael Møller, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.

În cursul discuţiei oficialii au efectuat un schimb de opinii cu privire la gradul şi ritmul de implementare a unor proiecte lansate în anii trecuţi de către Oficiul ONU de la Geneva, inclusiv Planul Strategic Patrimonial, Proiectul de schimbare a percepţiei (PCP), precum şi despre iniţiativa lui Michael Møller de a crea un Centru de resurse informaţionale şi de consultanţă în domeniul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, care va servi drept platformă pentru schimb de informaţii, experienţă şi cele mai bune practici între statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Ministrul Tudor Ulianovschi a subliniat contribuţia valoroasă a instituţiilor specializate ale ONU în R. Moldova, care activează în cadrul sistemului Rezidentului Coordonator ONU, la eforturile de dezvoltare şi modernizare a Republicii Moldova.

Șeful diplomației moldovenești a apreciat activitatea lui Michael Møller, care se află la final de mandat, în calitate de director general al Oficiului ONU la Geneva, reliefând aportul şi succesele Oficiului pe durata mandatului acestuia, în promovarea valorilor universale ale păcii, drepturilor omului, bunăstării şi dezvoltării durabile, care vor continua să aibă un impact direct asupra oamenilor din întreaga lume.