Banci

Proiectul bugetului Ministerului Tineretului şi Sportului prevede o creştere cu 95% faţă de 2018

 Bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului pentru 2019 prevede o creştere cu 95% faţă de 2018, potrivit proiectului publicat de Ministerul de Finanţe, anunţă un comunicat MTS.

Bugetul MTS va creşte astfel de la 336 de milioane lei, cât au fost cheltuiţi în 2018, la 658 milioane lei.

„Proiectul de buget pentru 2019 prevede creşteri importante nu numai pentru tineret şi sport, dar şi pentru educaţie sau sănătate, ceea ce arată importanţa pe care actuala guvernare o arată obiectivului nostru comun, de a avea un popor activ şi sănătos, cu tineri care să fie educaţi şi îndreptaţi din ce în ce mai mult către mişcare şi sport. Mă bucur că la MTS vom avea un buget mărit substanţial, ne va permite să dezvoltăm şi mai bine proiectele noastre dedicate tinerilor şi micilor sportivi, dar, pe de altă parte, să sprijinim şi mai bine, în anul preolimpic, activitatea de mare performanţă”, a spus ministrul Bogdan Matei.
AGERPRES