PNL a depăşit PSD în sondaje

Ludovic Orban le-a prezentat liberalilor, joi în şedinţa BEX, sondajul intern al partidului, potrivit căruia PNL este cotat la 27,9%, depăşind PSD care este la 24,6%, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

Sondajul intern a fost realizat la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie. Cifrele prezentate de liderul liberalilor arată că PNL este la 27,9%, PSD la 24,6%, Alianţa 2020 USR-PLUS la 16%, ALDE – 11,8%, Pro România – 6,7%.

De asemenea, 78% consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 16,5% spun că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie bună, 16,5%. PNL are cea mai mare favorabilitate, din decembrie şi până acum a crescut cu 4 procente.

Ludovic Orban le-a spus liberalilor că favorabilitatea PNL a crescut datorită bătăliei pentru bugetul de stat, alocaţiile pentru copii şi viralizarea acţiunilor partidului. În schimb, favorabilitatea PSD a scăzut cu patru procente, iar cea a ALDE cu 2,5 procente, potrivit surselor citate.

Numărul celor care au declarat că vor merge la vot a crescut cu 7%, conform cifrelor prezentate de Orban.

Totodată, jurnalistul Rareş Bogdan, căruia PNL i-a propus să deschidă lista la europarlamentare, are o încredere suprapusă peste votanţii din blocul Opoziţiei şi are potenţial de atragere voturilor din bazinul USR-PLUS.

Klaus Iohannis este cotat la 40% în intenţia de vot la alegerile prezidenţiale, Gabriela Firea la 21%, Călin Popescu Tăriceanu la 18%, iar Dacian Cioloş la 9%.

Partidul Naţional Liberal votează, joi, lista finală cu candidaţii pentru alegerile europarlamentare. La cele două foruri ale partidului va participa şi realizatorul TV Rareş Bogdan, înscris recent în partid şi vehiculat ca fiind primul de listă.

Liberalii decid joi cine va candida din partea partidului la alegerile pentru Parlamentul European. La şedinţele Biroului Executiv şi Biroului Politic Naţional va participa şi realizatorul TV Rareş Bogdan, care, potrivit deputatului PNL Florin Roman, s-a înscris recent în partid.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.