Proiectul privind dotarea ambulatoriului integrat de la Maternitatea „Cuza Vodă” a fost declarat eligibil

În urma verificării conformității administrative și a eligibilității, Agenția de Dezvoltare Nord Est (ADRNE) a admis proiectul privind dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna” din Iaşi, depus de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, ca fiind eligibil pentru următoarele etape ale procesului de evaluare și selecție, cea tehnică și, respectiv, cea financiară. Pentru creșterea accesului pacienților la serviciile medicale, îmbunătățirea calității și eficienței acestor servicii la Spitalul ”Elena Doamna”, Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă Consiliului Județean Iași a identificat ca sursă de finanțare Programul Operațional Regional (POR 2014-2020), Axa Prioritară- Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale. „Dotarea cu aparatură modernă a ambulatoriului va conduce la crearea unei infrastructuri propice desfășurării actului medical la standarde ridicate, făcând posibilă stabilirea unui diagnostic precis și a unui tratament adecvat. Totodată va scădea și numărul pacienților redirecționați către alte spitale. Cei care se vor adresa Maternității ”Elena Doamna” vor avea la dispoziție și mai multe servicii medicale,”, afirmă reprezentanţii CJ Iaşi, care precizează că ambulatoriul de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie ”Elena Doamna” dispune de spațiu suficient pentru utilarea cu noi echipamente precum și de cadre medicale calificate și acreditate.Valoarea totală a proiectului este de 10.698.888,97 de lei din care 10.848.911,10 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă. Contribuția Consiliului Județean Iași este de 2% din costurile eligibile ale proiectului. (E.M.)