Criza din Venezuela: Statele Unite vor folosi toate instrumentele politice şi economice împotriva lui Nicolas Maduro

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat că Statele Unite vor utiliza toate instrumentele politice şi economice pe care le au la dispoziţie pentru a-l trage la răspundere pe Nicolas Maduro pentru criza economică şi socială din Venezuela, potrivit Reuters.

El a mai adăugat că autorităţile americane vor lua măsuri pentru ca Rusia şi Cuba să înţeleagă că vor plăti un preţ pentru sprijinul pe care îl acordă preşedintelui venezuelean. Pompeo a făcut aceste declaraţii duminică, în cadrul unei vizite în oraşul columbian Cucuta, aflat la graniţa cu Venezuela.

„Statele Unite vor continua să utilizeze toate mijloacele economice şi politice pe care le au la dispoziţie pentru a ajuta poporul Venezuelei”, a declarat Pompeo după o vizită la un centru pentru refugiaţi aflat la Cucuta. El a vizitat şi depozitele unde se află ajutoarele umanitare pe care Statele Unite le-au pus la dispoziţia Venezuelei, dar pe care Nicolas Maduro nu a acceptat să le primească, de teama unei posibile invazii americane.

„Prin intermediul sancţiunilor, revocărilor de vize şi altor mijloace, ne luăm angajamentul de a trage la răspundere regimul şi pe cei care îl susţin pentru corupţie şi reprimarea democraţiei”, a adăugat Pompeo.

Secretarul de Stat a lansat şi un avertisment la adresa Cubei şi Rusiei, state aliate ale lui Maduro. „Cubanezii trebuie să înţeleagă că vor exista costuri asociate cu sprijinul pe care continuă să i-l acorde lui Nicolas Maduro. Vom avea aceeaşi discuţie şi cu Rusia”, a mai spus el.

Statele Unite pun presiune asupra preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, să se retragă de la putere, şi cer altor ţări să îşi arate susţinerea faţă de Juan Guaido, lider al opoziţiei şi preşedinte interimar autoproclamat. Administraţia de la Washington a impus un set de sancţiuni împotriva Guvernului preşedintelui Nicolas Maduro, în încercarea de a-l înlătura de la putere.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine „toate opţiunile”. De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.MEDIAFAX