Franţa aduce un omagiu “eroilor” salvatori ai Catedralei Notre-Dame din Paris

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a mulţumit joi pompierilor care s-au luptat cu flăcările la catedrala Notre-Dame din Paris, salvând o parte a edificiului, şi a anunţat că le va fi acordată medalia de onoare pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă, informează Reuters şi AFP. „Aţi fost exemplul perfect a ceea ce trebuie să fim”, a declarat Macron, primind la Palatul Elysee 300 de persoane – 250 de pompieri din Paris şi din regiunea pariziană Ile-de-France, 50 de poliţişti, membri ai Crucii Roşii şi ai Protecţiei civile, care au contribuit cu toţii la salvarea edificiului de la distrugere. Într-o alocuţiune solemnă pronunţată luni seara, şeful statului lăudase deja activitatea pompierilor pe care i-a calificat drept „eroi”. Punându-şi uneori în pericol viaţa, pompierii luptaseră împotriva flăcărilor 15 ore în cursul nopţii de luni spre marţi, salvând catedrala in extremis. Incendiul care a suscitat emoţie în întreaga lume şi un aflux de donaţii inedit – 850 de milioane de euro joi – a mobilizat în total 600 de pompieri. O ceremonie omagială „celor care au contribuit la salvarea” catedralei Notre-Dame fusese organizată în jurul orei 14:00 GMT la primăria Parisului, la câteva sute de metri de catedrală. „Voiam astăzi, foarte simbolic şi rapid, să vă primesc pentru a vă spune foarte simplu ‘Mulţumesc'”, a spus Emmanuel Macron, subliniind că ei şi-au asumat „toate riscurile” pentru a salva catedrala şi comorile sale luni seara. „Am văzut cu ochii noştri organizându-se în manieră perfectă, în câteva momente, deciziile bune, gesturile bune, responsabilitatea, curajul, solidaritatea, organizarea la milimetru care a permis aceasta”, a continuat el. „Voi le-aţi fost exemplul perfect!”. Emmanuel Macron a precizat că distincţia acordată bărbaţilor şi femeilor din Brigada pompierilor din Paris (BSSP) va fi o medalie de aur – acordată pentru fapte de război sau bravură exemplară – ce va fi creată special pentru ei. „Este o mare bucurie, o mare onoare”, a declarat ziariştilor locotenent-colonelul Gabriel Plus, purtător de cuvânt al BSSP. „A fost subliniat efortul individual şi colectiv al camarazilor mei”, a adăugat el. „Coeziunea statului a fost subliniată şi aceasta ne-a încălzit inimile”, a mai spus acelaşi purtător de cuvânt. (AGERPRES)