TRATAMENTUL PRIN CHIROPRACTICĂ REDUCE FOLOSIREA MEDICAMENTELOR CALMANTE, ARATĂ UN STUDIU

Persoanele care au probleme cu coloana vertebrală și au frecvent dureri de spate, dar care optează pentru îngrijiri chiropractice folosesc mai puțin medicamentele calmante pe bază de opioide. Cercetătorii americani au examinat datele din șase studii publicate anterior, cu un total de peste 62 de mii de participanți cu dureri de coloană vertebrală.

În toate studiile, 11% până la 51% dintre pacienți au recurs la îngrijiri chiropractice. Cercetătorii din jurnalul Pain Medicine au arătat că oamenii care au fost consultați de un chiropractician aveau cu 64% mai puțină probabilitate să folosească opioide decât cei care nu făcuseră acest lucru.

„Pacienții cu dureri ale coloanei vertebrale care merg la chiropractician pot primi tratamente precum manipularea coloanei vertebrale, masaj, acupunctură, exerciții și educație, după caz”, a declarat autorul principal al studiului, Kelsey Corcoran de la Școala de Medicină Yale din New Haven, Connecticut, potrivit Reuters.

„Aceste terapii pot duce la scăderea durerii, îmbunătățirea gamei de mișcare și o funcție crescută. Dacă durerea unui pacient este bine controlată de tratamentul pe care l-a primit de la un chiropractician, este posibil să aibă nevoie ulterior de mai puține medicamente pentru durere sau chiar deloc.”, a spus Corcoran.

Chiropracticenii nu prescriu opioide și, totuși, toate studiile din analiză au examinat dacă primirea îngrijirii chiropractice a fost asociată cu faptul că pacienții au primit și prescripții de opioid de la alți clinicieni. Mai mult, din această analiză nu reiese dacă persoanele care folosesc deja opioide pentru durere ar putea fi capabile să elimine utilizarea lor după ce au primit îngrijiri chiropractice.

„În general, cred că pacienții care doresc să evite prescripția medicală (în special opioid) ar face bine să solicite îngrijiri de la furnizorii care pot oferi alternative potențial utile la tratamentele cu opioide – acest lucru ar putea include chiropracticieni, kinetoterapeuți, terapeuți de masaj, psihologi ai durerii, instructori de yoga și cursuri de reducere a stresului bazate pe mindfulness etc. ”, a spus Cherkin, care nu a fost implicat în studiu.

Provocarea este că unele dintre aceste opțiuni nu sunt întotdeauna disponibile sau acoperite de asigurare, a adăugat Cherkin. Totuși, organizații precum Administrația pentru Sănătate a Veteranilor și Colegiul American de Medici recomandă în prezent pacienților să încerce tratamente conservatoare, de obicei, realizate de medici de chiropractică în locul opioidelor, a declarat Christine Goertz, o cercetătoare la Duke University din Durham, Carolina de Nord.