INTRAREA ÎN NORMALITATE

Guvernul Orban și-a intrat ”în pâine”. Din opoziţie acest produs special de panificație avea gust de cozonac, în timp ce, ajunși la butoanele deciziei, gustul se schimbă brusc în acru spre mucegai. Chiriașii de la Palatul Victoria au ca fișă a postului sarcina de a guverna țara pentru ca cetățeanul să se trăiască mai bine. Din nou acel enervant ”să trăiți bine” care ni se potrivește ca o mănușă a blestemului de a ne dori ceva, pe când acel ceva avea să rămână doar la nivelul dorințelor neîmplinite. Toate guvernele, ce s-au perindat prin Palatul Victoria în ultimii 30 de ani, au venit din opoziție cu mușchii lucrați, pentru ca din prima zi de asumare a responsabilităților specifice guvernării țării să-și dea seama că de fapt bicepșii și tricepșii, marii pectorali și marii dorsali să se fleșcăiască de la prima încordare, ei fiind umpluţi doar cu aerul stătut al promisiunilor, ce nu pot fi onorate în condițiile amatorismului aflat în plin proces de ieșire la iveală.
Deocamdată tonul la guvernare este dat de Klaus Werner Iohannis care încă se află în campanie electorală, iar sloganul cu ”ciuma roșie” și cu ”PSD-ul toxic” încă mai sunt necesare pentru a-i menține tonusul candidatului liberal la președenție, care este obligat, printr-un astfel de spectacol grotesc, să-și ascundă lipsa de performanță din primul mandat, deja de tristă amintire. Candidatul la președenție are nevoie de această vacă numai bună de muls, ce s-a izolat pe câmpiile verzi și mănoase ale spectacolului ”muie PSD”, spectacol ce s-a dovedit că încă mai rulează cu casa închisă. Astfel s-a ajuns și la Guvernul Orban, încă orbecăind pe holurile ministerelor preluate sau mai precis în marea lor parte abandonate de foștii miniștri dați afară prin moțiune de cenzură, după o suită trădări succesive încercând într-un final de primă zi de muncă să se așeze fiecare în ministerul său spațiul în care a început fiecare să se minuneze și mai ales să se îngrozească, conform scenariului, ce dezastrul vor găsi acolo, fiecare în bugetul lor. În aer încă se mai zbătea strigătul de luptă iohannian, cu colții înfipți în gâtlejurile celor trei guverne eșuate pesediste, încercând să proiecteze imaginea unui popor eșuat în brațele celui care a demonstrat că nu are nici mamă, nici tată și nici măcar respect față de Constituția pe care a jurat, traducându-și atunci jurământul în gând din limba germană să nu care cumva să greșească un accent ce ar da o greșită interpretare.
Din spatele acestui spectacol grotesc, iată că încearcă să se înfiripe o lumină, acea luminiță de la capătul tunelului, la rândul ei atât de căutată de poporul român, încă din timpul guvernării lui Victor Ciorbea, din anii 1996. Nu este vorba de nici un fel de locomotivă, de nici o făclie, pur și simplu vedem cum vine înspre noi un om curat, calm, cu vorba cumpănită, un om care și-a permis luxul de a merge împotriva curentului, cu o forță greu de imaginat, spunându-ne că el este expresia normalității, că așa trebuie să mergem toți cei care înțeleg că țara este, la urma urmei, a noastră și nu a lor. Degeaba strigă ca din gură de șarpe Klaus Werner Iohannis că el este El, că el are nevoie de guvernul lui, de poporul lui, de românii lui. Este dreptul lui de a crede și așa ceva într-o lume în care dreptul la opinie este garantat de legea supremă a țării. Dar, aceasta este problema lui și nu a noastră, mai ales când, acest tip de derapaj ne afectează în rău nu numai viața, cât mai ales și destinul. Normalitatea este aceea pe care Mircea Diaconu o descoperă, dând foaia ruptă de nervozitatea lui Klaus Werner Iohannis, în ignoranța acestuia de a batjocorii tot ceea ce nu se suprapune voinței sale. El vrea să mai fie încă o dată președintele României, chiar și numai pentru că, după cum declara inconștientul, se simte bine. Îi place să fie președinte. Așa vrea el să mai fie încă o dată președinte, chiar dacă voința sa gratuită este fundamentată pe încălcările grosolane ale Constituției. El este cel care ne ține cu mâinile ridicate pentru percheziția în urma căreia speră să ne predăm, să scoate din noi tot ceea ce i-ar putea cauza lui răul de a nu-i da votul. Și-a pus în alertă toate serviciile, toți prietenii de aici și de pretutindeni, de fapt pe toți cei care au profitat de el și mai ales toţi cei care sunt pregătiți să profite din nou, încă cinci ani de defrișări.
Mircea Diaconu ne dă o lecție de normalitate. Ne cheamă să învățăm ce înseamnă să respecţi Constituţia, chiar dacă cățeii din jurul președintelui îl provoacă să creadă că, fiind o lege greșită ea poate fi încălcată! Nu, legea este , chiar și atunci când se dovedește a fi rea, până ce Parlanetul o va corecta legea produce efecte și are în subsidiarul ei pedeapsa încălcării ei.
Poate de aceea până la alegerea președintelui într-un nou mandat la Cotroceni ar trebui ca acesta să-și facă mea culpa și să recunoască gravele încălcări de lege pe care și-a construit primul mandat prezidențial. Până atunci cred că Mircea Diaconu poate fi o firească și normală soluție de ieșire la lumină, de intrare în normalitate.
ADI CRISTI